Suntem la pragul unei noi senzaţii- descoperirea oamenilor giganţi

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Arhiologii, au făcut o descoperire senzaţională, în munţii Defileul Borjomi, au găsit, oseminte umane de mărimi gigante, care au vârsta de 25 mii de ani.

Oamneii de ştiinţă au declarat că înălţimea acestor oameni-giganţi, ar fi putut atinge 2,5 metri şi mai mult.

Academicianul Abesalom Vekua, de la Academia de Ştiinţă din Georgia, este de părerea că, descoperirea, ar putea fi o adevărată senzaţie, deoarece acest subiect, ce ţine de existenţa oamenilor giganţi, care au locuit în zona Euroasiatică, zeci de mii de ani în urmă, de mai multă vreme, se află în dezbaterea oamenilor din domeniu.

Vekua, a mai menţionat că, „osul de la bazin, este diferit, de cel al omului modern, prin lungime şi grosime. Craniul, de asemenea, este mult mai mare”.

„Aceşti oameni, au trăit şi s-au dezvoltat separat de restul civilizaţiei, iată de ce se deosebesc prin înălţime”- explică academicianul. „În literatura de specialitate aceştia, sunt numiţi Giganţi, însă nu există nici o justificare documentară, care ar dovedi acest lucru. Iată de ce, întreaga lume, se află la pragul unei posibile senzaţii”.

Nu mai puţin interesantă rămâne să fie istoria acestor creaturi. De pe vremea lor, au rămas doar nişte cărări pietruite şi nişte fragmente de morminte. Zona în care s-au făcut aceste descoperiri, se zice că ar fi presurată cu oseminte, unele din ele, mai fiind scoase la suprafaţă de izvoarele de munte.

O descoperire senzaţională, este de menţionat, că a fost făcută şi de nemţi, anul trecut, când au desoperit o specie de om, necunoscută mai devreme omului antic. Aceste creaturi, se spune că, au trăit aproximativ 30-48 mii de ani în urmă, pe teritoriul Siberiei de Sud.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.