De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Străinii umanităţii, sau alftel numiţi, extratereştrii, au fost şi mai sunt încă un subiect ce inspiră o mulţime de mituri şi poveşti, care ne ameţesc şi în loc să ne răspundă la neclarităţile pe care le avem, ne întunecă cu încă mai multe semne de întrebare.
Cercetătorii americani, în ultimul lor raport, avertizează că, ne paşte pericolul unui atac al extratereştrilor asupra omenirii.
Ar putea fi vorba despre următoarea situaţie, schimbările din atmosferă, extratereştrii, ar putea să le înţeleagă ca situaţii ieşite de sub controlul nostru, al pământenilor şi posibil ne vor nimici, pentru a proteja Pământul de pagube şi mai mari.
Iată de ce, oamenii de ştiinţă, ne sfătuie: să reducem urgent, cantităţile emisiilor de gaze cu efect de seră.
În studiul, „Ce va aduce omenirii contactul cu extratereştrii – beneficii, sau pagube?” Oamenii de ştiinţă, încă nu pot da un răspuns fix, însă încearcă să creeze ceva, ce ar pregăti mai repede şi mai eficient omenirea, de un potenţial contact direct cu străinii umanităţii.
Autorii acestui studiu, împart aceste posibile întâlniri în: benefice, neutre şi dăunătoare.
Benefice, ar fi, o asigurare simplă faptului că mai există şi alte fiinţe în univers, sau de ce nu, colaborare, care probabil, va ajuta în lupta cu foametea, sărăcia şi bolile.
Un contact neutru, ar putea fi atunci, când comunicarea va fi imposibilă deoarece există o diferenţă prea mare dintre noi.
Cele mai negative opţiuni- sunt în cazul în care, extratereştrii, din întâmplare, sau din bună ştiinţă, ar aduce daune omenirii, cum ar fi: canibalismul, atacuri, robia, sau vor răspândi diverse boli contagioase şi incurabile.
Dar multe din probleme, pot fi evitate. Oamenii de ştiinţă recomandă prudenţă atunci când, prin intermediul semnalelor de radiodifuziune, se transmit în spaţiu, informaţii despre structura omului, deoarece acestea, pot fi utilizate, pentru a dezvolta arme împotriva locuitorilor de pe Pământ.
Nu ştiu ce să spun, probabil sunt poveşti, de care, am obişnuit să mai auzim, poate totuşi, există şi alte civilizaţii, cu care am putea avea contacte în curând, nu prea ştiu, dar recunosc, oricare ar fi aşa numitele efecte ale acestei posibile întâlniri, nu prea aş vrea să fiu martor.