„Sunt OK”. În Chișinău s-a desfășurat marșul solidarității organizat de comunitatea LGBT din Moldova// VIDEO

PE SCURT

Comunitatea LGBT din Moldova a organizat astăzi marșul solidarității „Sunt OK”, în cadrul unei noi ediții a festivalului Pride. Sloganul marșului a fost „Sunt ok cu mine, dar nu sunt ok cu ura” , iar manifestanții au mers în marș de la strada Ismail până la intersecția străzilor București cu Maria Cebotari din centrul capitalei.

Marşului i s-a alăturat și membrii comunității OccupyGuguță, care au manifestat în stilul lor specific, bătând tobele. De asemenea, la acțiune au venit și deputatul Dumitru Alaiba, reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

PE LUNG

Pe toată durata marșului, poliţiștii au format un cordon pe perimetrul străzii Bucureşti din capitală.

Înainte de acțiune, Centrul GenderDoc-M a menționat că la acest marș se va marca diversitatea, unicitatea, acceptarea de sine și faptul că oricum am fi – de etnii diferite, de identități de gen diferite, de religii diferite, de orientare sexuală diferită, cu viziuni politice diferite, de condiție fizică diferită – suntem ok: „Ceea cu ce nu suntem, însă, ok, este ura”.

Spre deosebire de anii trecuți, când marșul LGBT a fost însoțit de manifestări înverșunate ale unor grupări religioase, actuala ediție s-a desfășurat fără altercații și violențe.

Cu toate acestea, potrivit PRO TV, în dimineața zilei mai multi membri ai comunității religioase au organizat o manifestație „ Stop Propagării Sexualității” în fața monumentului Ștefan cel Mare. Aceștia au venit cu cruci și au cântat cântece religioase.

Tot astăzi este organizat în PMAN şi Festivalul Familiei sub patronajul lui Igor Dodon.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.