Bună, sunt Oana și am revenit la tine cu recomandarea de filme din această săptămâna. Am răscolit în valiza mea cerebrală cu filme speciale și câștigătoarele din săptămâna aceasta au fost: „2001: A Space Odyssey”, „Breaking the waves” și „12 Angry Men”.
2001: A Space Odyssey (1968) – r. Stanley Kubrick
De fiecare dată când sunt întrebată de ce vreau să fac film, în mintea mea încep să curgă imagini din filmele mele preferate, inevitabil apar și imagini din Odiseea Spațială. Am avut norocul să-l văd prima oară proiectat într-o calitate minunată și cu sunet pe măsură și m-a cucerit de la primele cadre. Mi-a plăcut atât de mult, încât l-am revăzut în aceeași săptămâna, iar de fiecare dată când văd un proiector undeva și am ocazia, pun acest film.
Un joc pe care îl joc de multe ori când văd filme constă în a-mi imagina cum aș filma eu cadrele respective, ce aș schimba din punct de vedere al imaginii. La Odiseea Spațială îmi vine greu să văd alte variante.
Plot-ul filmului ar putea fi descris astfel: Odiseea Spațială este o poveste despre evoluție. Cu milioane de ani în urmă cineva sau ceva plasează un monolit pe Pământ. După plasarea monolitului maimuțele încep să se manifeste cum nu o făcea până atunci. Evoluția permite apoi omenirii să ajungă pe suprafața lunii, unde se găsește încă un monolit îngropat, iar un grup de oameni pornește într-o încercare de a-și găsi originile cu ajutorul computerului H.A.L. 9000. Dacă monolitul face prima oară diferența dintre animale și oameni, a doua oară am putea spune că subliniază diferența dintre omul inteligent și inteligența artificială. Totul curge minunat pe Dunărea Albastră, valsul lui Johann Strauss II. Dacă vă hotărâți să îl vedeți (sau să îl revedeți) fiți atenți la primul cadru, s-ar putea să vă zică mult mai multe la final.
Breaking the waves (1996) – r. Lars von Trier
Potrivit scenaristului și regizorului Lars von Trier, Breaking the Waves este „o simplă poveste de dragoste”, însă mie mi se pare nedrept să descriu o poveste la fel de complexă ca a acestui film într-un mod atât de vag.
Bess McNeill este o tânără care trăiește într-o comunitate conservatoare din Scoția. Ea se căsătorește cu Jan, un muncitor scandinav pe o platformă de exploatare petrolieră, în pofida dezacordului bisericii. Fiind îndrăgostită peste măsură, Bess suportă foarte greu reîntoarcerea acestuia pe platformă și începe să se roage ca acesta să se întoarcă. Pe platforma petrolieră are loc un accident și Jan se întoarce, însă într-o condiție foarte proastă. De acolo se începe lupta eroinei noastre de a-și salva soțul.
Comentând despre Breaking the Waves înainte de lansare, Lars von Trier spunea despre Bess că este un suflet deloc complicat, care trăiește mai ales în imaginația sa, obținându-și puterea din capacitatea proprie de a iubi și din credința naivă că nu există nimic în afară de bine.
Ce influență are credința ei puternică în combinație cu simplitatea gândirii ei? Unele din cele mai interesante secvențe sunt cele în care Bess vorbește cu Dumnezeu, întrebând din persoana sa și răspunzând din poziția Lui. Lars von Trier face o paralelă dintre suferințele lui Bess și cele ale lui Isus – este condamnată de ,,deținătorii Legii”, suferă de dragul celor pe care îi iubește și, în cele din urmă, oferă o cale spre vindecare.
12 Angry Men (1957) – r. Sidney Lumet
Din cele trei variante de 12 Angry Men pe care le-am văzut – cea din 1957 în regia lui Sidney Lumet, ce din 1997 în regia lui William Friedkin și cea din 2007 în regia lui Nikita Mihalkov, primul rămâne preferatul meu. L-am și văzut de peste zece ori.
Dacă te întrebi care este motivul pentru care l-am privit atât de obsesiv, e un motiv destul de simplu – în liceu, trupa de teatru din care făceam parte a decis să monteze acest spectacol. Fiecare dintre noi a privit filmul de nenumărate ori cu scopul de a ne observa mai bine personajele. Eu jucam juratul numărul 5, deși râvneam (deloc în secret) la rolul juratului numărul 4.
Filmul se învârte în jurul opiniilor, percepțiilor și logicii a douăsprezece personaje diverse, care au ca scop să pronunțe vinovăția sau nevinovăția unui tânăr judecat pentru uciderea tatălui său. Filmul explorează atitudinile fiecărui jurat față de sistemul de justiție, dar asta le definește destul de bine și atitudinea față de viață.
Interesant este că, pe măsură ce jurații încep recunoască și să admită că au numeroase îndoieli (rezonabile) cu privire la caz, atitudinile lor unul față de celălalt se schimbă. La început, jurații se judecă între ei și au păreri foarte definite despre anumite grupuri de oameni. Certitudinea lor cu privire la propriul adevăr îi face să fie aspri unul cu celălalt și să nu își dea spațiul de a vedea și o altă latură a poveștii. Cu toate acestea, în momentul în care recunosc că au îndoieli cu privire la caz, se pare că aceștia încep să admită că percepțiile lor despre lumea care îi înconjoară s-ar putea să nu fie tocmai corecte.
Atât pentru săptămâna aceasta, aveți grijă de voi!
