Pavel Pafenii (voce), Anton Ragoza (vioară) şi Sergiu Stepanov (saxofon) sunt trei tineri talentaţi care au format trupa “Sunstroke Projekt”. Sunt cei care au reuşit să obţină locul III la preselecţia naţională cu piesa “No crime” şi care au obţinut cel mai mare număr de voturi din partea telespectatorilor după Nelly Ciobanu. Aceştia s-au lansat repede în show-bizz-ul autohton şi au dat lovitura într-un concurs de talie internaţională, reuşind să cucerească cu uşurinţă inimile fanilor. Sunstroke Projekt s-au lansat anul trecut.
Pavel Parfenii, una din cele mai bune voci autohtone, deţinătorul premiului mare la concursul “Cântecele lumii 2008”, premiul II la “Duetul Anului 2008” şi multor alte premii obţinute la alte competiţii precum “Două inimi gemene”, “Faces of friends” etc. Ceilalţi doi membri, Anton şi Sergiu sunt originari din oraşul Odesa, Ucraina. S-au cunoscut într-un club de noapte din Odesa şi, în scurt timp, le-a venit ideea de a crea un proiect comun, astfel, a apărut Sunstroke Projekt. Pentru prima dată, tânăra formaţie, aproape necunoscută în R. Moldova, a apărut în faţa publicului în cadrul proiectului “Dance for life”, unde a evoluat pe aceeaşi scenă cu interpretul ConectR din România. Apoi au urmat evoluări în cadrul mai multor spectacole atât în capitală, cât şi în alte oraşe din republică. Lansarea oficială a proiectului tinerii au făcut-o într-un club de noapte din capitală, unde au invitat toţi doritorii. Trupa a avut o lansare de succes, iar în scurt timp au început să fie mediatizaţi în presă. Este una din puţinele trupe autohtone, care a reuşit într-un timp foarte scurt să devină cunoscută şi apreciată. Potrivit solistului trupei, Pavel Parfenii, piesa “No crime”, care i-a adus succes trupei, nu a fost compusă special pentru Eurovision. Ea a fost scrisă, de altfel ca şi alte piese, pentru lansarea albumului de debut, înainte de preselecţia pentru acest concurs. Cu doar câteva zile înainte de depunerea pieselor pentru Eurovision, tinerii au hotărât să-şi încerce norocul. Momentan, Sunstroke Projekt au primit numeroase oferte din partea unor posturi de radio, de televiziune şi altor proiecte din show-bizz. În plus, formaţia va susţine şi un turneu de promovare în Ucraina.
Sunstroke Projekt, un proiect de succes în show-bizz-ul autohton
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.