Problema limbii revine în discuţia opiniei publice din R. Moldova. Şi nu oarecum. Cei care o repun pe tapet nu sunt jurnaliştii, analiştii sau mai ştiu eu cine, ci nume politice grele: Ghimpu şi Medvedev, ambii preşedinţi de state.
După ce, anul trecut, la Chişinău, comsomoliştii lui Voronin (susţinătorii partidului pro – rus “Ravnopravie” şi ai „Ligii tineretului rus din R. Moldova”) au mărşăluit prin centrul Chişinăului, cerând insistent „Limba rusă, limbă de stat!”, iar Ninja voronistul, cum l-am numit într-un articol pe acel “faimos” Grigorciuc, tinerel membru al PCRM, instruit, de altfel, la şcoala lui Tcaciuk, a avut curajul să dea foc tricolorului la Chişinău, iată că, mai nou, însuşi ţarul de la Kremlin îşi „exprimă îngrijorarea în legatură cu situaţia limbii ruse în Republica Moldova”. De când au ajuns oare moldovenii atât de nărăvaşi şi crează probleme vorbitorilor de limba rusă în R. Moldova? Brusc, peste noapte, din cel mai blajin popor, ne-am trezit asociaţi cu cei care tulbură situaţiunea limbii ruse.
„Spaţiul (în care se vorbeşte) limba rusă s-a redus în perioada alegerilor parlamentare”, a declarat recent Dmitrii Medvedev, la forumul presei europene şi asiatice. Şi a continuat: „Să sperăm că autorităţile vor arăta o mai mare toleranţă pentru interesele populaţiei lor şi că nu vor adopta soluţii artificiale, pentru a nu restrânge potenţialul de comunicare dintre popoarele noastre, nici pentru a desfiinţa mecanismul de comunicare din interiorul propriei lor ţări”.
Domnul Medvedev este perfect conştient că face burea v stacane vodî (trad. rus. – furtună într-un pahar cu apă). Întrebarea însă este: De ce o face? Şi de ce anume acum? Nu vrea domnia sa, cumva, să acopere alte interese arătând cu degetul spre Chişinău şi invocând unul dintre cele mai sensibile probleme de la noi? Chiar să nu aibă declaraţia lui Medvedev nicio legătură cu cea a preşedintelui Parlamentului moldovean, Mihai Ghimpu, care spunea nu demult că „trebuie pusă la punct odata şi pentru totdeauna problema denumirii limbii vorbite oficial în Republica Moldova şi să se spună clar, inclusiv în viitoarea Constituţie a RM, că limba de stat este română”? Miroase a DA, aşa e!
Presa, veşnica problemă….
Tot nu ştiu cum se face, dar discursul lui Medvedev vine să dea răspunsuri exact la ce spusese Mihai Ghimpu cu ceva timp înainte. Ghimpu a cerut explicit presei si clasei politice din RM să „depăşească această problemă creată artificial şi să menţioneze clar că limba vorbită în Republica Moldova este limba română”. Tot despre presă a vorbit şi Medvedev. Fără menajamente, el a confirmat clar că „Rusia va continua să sprijine presa de limbă rusă din alte ţări”. „Nu văd în aceasta nici un amestec în afacerile interne ale altor state”, a subliniat, diplomat nevoie-mare, preşedintele rus. „Intenţionăm să acţionăm strict în interiorul cadrului legislativ al acestor ţări. Legislaţia naţională ar trebui respectată: este normal şi acceptabil”, a subliniat Medvedev.
“Oare? Se referă asta cumva şi la R. Moldova?” ar fi întrebarea firească a unui jurnalist. Întrebare, iată, pe care mi-o pun şi eu acum. Şi asta în contextul unor discuţii mai vechi, perpetuate în presa procomunistă de la Chişinău. Cea care ţipa în gura mare că presa proromânească ia bani de peste Prut cu ciumadanul (trad. rus. – geantă diplomat). Şi asta chiar dacă este bine cunoscut şi se vede cu ochiul liber, în fiecare chioşc din Chişinău, că susţinerea presei proromâneşti din R. Moldova, de către România, este infim mai mică decât cea prorusă de către Moscova. Şi totuşi, unele voci din ce-a de-a doua categorie (nu dăm nume, că nu merită să le facem reclamă), nu mai contenesc să se agite şi să numere prin buzunarele Bucureştiului, când vine vorba de acest subiect.
„Dacă s-ar fi clarificat problema la timpul potrivit”. Dacă şi iar dacă…
„Îmi pare rău că există politicieni care au speculat problema – dacă s-ar fi pus punct de la bun început, de la începutul anilor 90, am fi avut mai mult timp să ne ocupăm de probleme economice şi poate că am fi trăit mai bine. Trebuie să spălăm această ruşine de pe noi – până şi copiii ştiu ce limbă vorbim noi, moldovenii – româna. Vă rog să încercăm să explicăm odată societăţii că nu trebuie să facem politică 20 de ani doar în jurul limbii şi identităţii noastre”, a spus Mihai Ghimpu.
Dacă şi iar dacă… Numai că Moscova, d-le Ghimpu, trebuie să fiţi conştient că nu conteneşte să facă politică în jurul acestui subiect şi nu va conteni prea curând. Şi va face tot ce e posibil ca limba pe care o vorbim în R. Moldova să nu fie definită aşa cum trebuie: adică limbă română. Şi asta nu pentru că Rusia nu ştie cum se numeşte ea, ci pentru că îi convine perfect haosul şi instabilitatea politică dintre Prut şi Nistru. De Transnistria nici nu mai pomenim…
Până nu vom defini odată şi odată denumirea limbii române, inclusiv în Constituţie, şi nu vom clarifica statutul limbii ruse – limba unei minorităţi din R. Moldova -, problema lingvistică în republică va continua să devină o problemă politică care va reveni pe tapet de fiecare dată când unii din interior sau din exterior vor dori aşa ceva.
