Spania reduce limita maximă de viteză

De Rodica Ninicu / Chişinău / Moldova.ORG/ — Spania va adopta o serie de măsuri pentru a reduce consumul de combustibil, pe fondul creșterii prețului petrolului datorită revoltelor din Libia, au anunțat vineri oficiali guvernamentali citați de El Pais. Astfel, autoritățile de la Madrid au propus reducerea limitei de vitează pe autostrazi la 110 km/h, ieftinirea biletelor de tren și creșterea consumului de biocombustibil.

Vicepremierul Alfredo Perez Rubalcaba a declarat dupa sedința de Guvern că aprovizionarea Spaniei cu energie nu este în pericol, în ciuda închiderii companiilor care operează în Libia, însa factura de energie la nivel național va crește semnificativ din cauza creșterii preţurilor la petrol. El a spus că majorarea barilului de petrol cu zece euro va costa Spania aproximativ 500 milioane de euro în plus pe lună.

"Vom merge puțin mai încet, însa în schimb vom consuma mai puțină benzină și, prin urmare, vom plăti mai puțini bani", a spus Perez Rubalcaba. El a precizat că o mașină va consuma cu 15% mai puțină benzină dacă va rula cu 110 km/h în loc de 120 km/h.

De asemenea, Guvernul va reduce cu 5% tarifele pentru trenurile de navetiști și pentru cele care circulă pe distanțe medii în sistemul feroviar de stat.

"Avem de gând să derulăm o campanie majoră de promovare a transportului public, care este întotdeauna binevenit, dar în acest caz este absolut necesar", a menţionat el.

Totodată, companiile petroliere vor trebui să adauge mai mult biocombustibil în benzina și motorina pe care o produc, de la nivelul actual de 5,8% la 7%.

Măsurile de reducere a consumului de energie vor fi aprobate săptămâna viitoare și vor intra în vigoare începând cu data de 7 martie.

Circa 13% din petrolul consumat în Spania provine din Libia, însa revoltele liderului libian Muammar Gaddafi au redus drastic exporturile de petrol ale acestei țări.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.