Societățile invalizilor,orbilor și surzilor vor fi scutiți de TVA

De Cătălina Gromov

Cabinetul de Miniștri a aprobat un regulament care prevede scutirea de TVA pentru organizaţiile şi întreprinderile societăţilor orbilor, surzilor şi invalizilor. Lista organizațiilor sunt scutite de TVA la importul materiei prime, materialelor, articolelor de completare și accesoriilor necesare procesului propriu de producție.
Ministerul Finanțelor va aproba componența unei comisii de examinare a datelor și informațiilor necesare care vor confirma scutirea respectivă.

Veaceslav Negruţă, ministrul Finanţelor, a menționat că beneficiarii sunt obligaţi să întrunească câteva criterii de bază, dintre care organizaţia sau întreprinderea trebuie să aibă în calitate de fondator şi proprietar unic, este necesar să deţină Certificatul de înregistrare a societăţii necomerciale, eliberate de Ministerul Jurstiţiei, Certificatul eliberat de Comisia de certificare de pe lângă Ministerul Justiţiei, care atestă utilitatea publică. O altă cerinţă este ca materia primă importată să fie destinată în exclusivitate pentru procesul propriu de producţie.

Selectarea organizaţiilor şi întreprinderilor care întrunesc criteriile Regulamentului se efectuează în baza unei cereri depuse la Comisie, anexând actele necesare. Cererea şi actele necesare vor fi examinate într-un termen de 15 zile lucrătoare din ziua depunerii setului complet de acte.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.