Societatea Ziariștilor din România a luat atitudine față de declarațiile lui Năstase la adresa ziarului Timpul și Deschide.md

Denunțul făcut de liderul partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” împotriva ziarului Timpul și a portalului Deschide.md a trezit o reacție și la București.

„Societatea Ziariștilor din România a luat act cu surprindere și îngrijorare de declarațiile președintelui Partidului Platforma Demnitate și ADevăr, domnul Andrei Năstase la adresa portalului de știri Deschide.md și a ziarului Timpul de dimineașă.

Societatea Ziariștilor din România consideră aceste afirmații făcute de președintele PPDA în cadrul unei așa zise scrisori deschise ca fiind un atac la adresa independenței presei și o formă de presiune menită să afecteze buna funcționare a celor două instituții mass-media. Atragem atenția domnului Andrei Năstase că astfel de acțiuni sunt străine spiritului democrației pe care domnia sa declară că îl susține. Societatea Ziariștilor din România va sesiza Federația Internațională a Jurnaliștilor și alte instituții europene asupra acestor presiuni inacceptabile la care sunt supuși colegii noștri din Republica Moldova”, se spune în comunicatul emis de instituție.

Reamintim că astăzi liderul PPDA a depus un denunț împotriva ziarului Timpul și a portalului Deschide.md la Ministerul de Externe și cel al Românilor de Pretutindeni din România „în legătură cu prestația instituțiilor de presă din Republica Moldova finanțate de contribuabilii din România prin intermediul proiectelor desfășurate de Ministerul Românilor de Pretutindeni”.

Recent și Maia Sandu a fost criticată de ONG-uri media din Moldova pentru atacurile la adresa jurnaliștilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare