SINTEZĂ / Reacția autorităților la acțiunile „omuleților verzi” de forțare a Nistrului cu blindatele rusești

Pe 14 august, grupul operativ de trupe ruse, aflat ilegal în regiunea transnistreană, a efectuat antrenamente pe Nistru. Aplicațiile militare cu forțarea râului Nistru presupun pregătirea tehnicii blindate și TAB-urilor.

Potrivit expertului în securitate, Rosian Vasiloi, acțiunile din 14 august au fost niște pregătiri de exercițiu, care ar putea avea loc până la finalul acestei săptămâni.

„La ordinul comandamentului trupelor de ocupație (GOTR) autoritățile separatiste au închis barajul de la Dubăsari (Centrala hidroelectrică de la Dubăsari, care este controlată de autoritățile separatiste transnistrene. Asta a și permis micșorarea nivelului apei în Nistru.”

Asemenea exerciții se desfășoară al treilea an consecutiv. „Autoritățile se fac a nu vede, cel puțin tolerarea unor astfel de derapaje în ultimii 3 ani de dovedește acest lucru cu lux de amănunte”, a scris Rosian Vasiloi pe blogul său.

Autoritățile de la Chișinău „nu au fost în măsură să constate situația reală”

Potrivit Delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC), pe malul stâng al Nistrului, în regiunea plajei din satul Târnauca, raionul Slobozia și în apropiere de podul de pietoni peste r. Nistru din or. Tiraspol, a fost stabilită concentrarea tehnicii blindate de tip TAB (,,БТР70”) și a autocamioanelor militare fără numere de înmatriculare și însemne de apartenență. Conform rapoartelor CUC, se auzeau bine motoarele blindatelor, iar tehnica și echipamentul militar special au fost observate intrând în apele râului Nistru.

Enlarge

1-gotr-2017
Forțarea Nistrului de către GOTR în 2017

În ziua exercițiilor, CUC a emis un comunicat de presă prin care și-a exprimat „îngrijorarea şi nedumerirea” în legătură cu exercițiile militare care ar putea genera noi tensiuni în Zona de Securitate. Comisia a calificat aceste acțiuni drept provocatoare și sfidătoare.

Accesul șefului militar al Contingentului Forțelor de Menținere a Păcii al Republicii Moldova și reprezentantului OSCE către locul antrenamentului a fost interzis de către patrula mobilă a GOTR.

În următoarea dimineață, șeful militar superior al Forțelor de Menținere a Păcii din partea Republicii Moldova împreună cu reprezentanții Misiunii OSCE s-au deplasat la fața locului. Totuși, aceștia au fost opriți pentru o jumătate de oră de către o patrulă GOTR. În acest timp, cei care făceau exerciții militare în zonă s-au retras și autoritățile de la Chișinău „nu au fost în măsură să constate situația reală”.

Prima dată în patru ani

Pentru prima dată, în ultimii patru ani, potrivit declarației directorului de programe la Asociaţia pentru Politică Externă, fost secretar de stat în Ministerul Apărării, Dumitru Mînzărari, Misiunea OSCE în Moldova și-a îndeplinit aproape integral mandatul în ceea ce privește reacția la securitatea și incidentele militare din zona de securitate.

Pe 15 august, Misiunea OSCE în Moldova a emis un comunicat de presă prin care, la fel ca Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la exercițiile militare cu forțarea râului de către GOTR. „Conform Acordului privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992, exercițiile militare în Zona de Securitate trebuie să fie autorizate de către CUC, ceea ce nu a fost făcut în cazul de față.”

Misiunea OSCE îndeamnă toate părțile implicate în îndeplinirea Acordului din 1992 să respecte pe deplin prevederile acestuia și regimul Zonei de Securitate, pentru că acest lucru ar fi în interesul tuturor părților.

Potrivit expertului Dumitru Mînzărari, este timpul ca Centrul de Prevenire a Conflictelor al OSCE de la Viena să înceapă punerea în aplicare a procedurilor și mecanismelor sale Early Warning (EW) (MC.DEC 3/11) în legătură cu conflictul transnistrean, prin crearea unui punct focal EW cu misiune pe teren și cu o operațiune de raportare corespunzătoare făcută de un responsabil în acest sens.

Enlarge

gotr-20171
Forțarea Nistrului de către GOTR în 2017

„Cineva crede că folosirea amenințărilor te poate face prieten. Cum poți, urcându-te pe gard, să-ți ameninți vecinul, și să speri că el va deveni prietenul tău? Paradoxal, dar asta încearcă să facă vecinul nostru Rusia, efectuând exerciții militare cu forțarea râului Nistru. Este extrem de dificil să le explicăm că instruirea de omuleți verzi de a trece Nistrul pe blindate, nu este o misiune de pacificare, iar ce fac ei, nu asigură deloc pacea în regiune.”

ONU a adoptat în luna iunie Rezoluţia privind retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.