Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter a avut loc joi dimineaţă în Hakasia (centrul Siberiei), fără să producă victime sau pagube materiale, conform informaţiilor preliminare.
Biroul regional al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că mai sunt posibile replici, dar cu o intensitate mai redusă, lansând un apel la calm către locuitorii din zonă.
Cutremurul a avut loc joi, ora locală 12:35 (07:35, ora României) în zona Taştâp din Hakasia, regiunea Krasnoiarsk. Mişcarea telurică a fost urmată imediat de câteva replici puternice, ce au fost resimţite la Abakan, Minusinsk, Cernogorsk şi Şuşensk.
Epicentrul mişcării scoarţei terestre a fost localizat la 170 km sud de Abakan şi 195 km de Kâzâl. Activitatea centralei hidroelectrice Saiano-Şuşenskoe – cea mai mare din Rusia – nu a avut de suferit în urma cutremurului, iar autorităţile susţin că nici în planul securităţii aceasta nu a fost afectată.