Serviciul Vamal al Republicii Moldova va primi echipament special în valoare de 400 mii euro, în cadrul proiectului BOMMOLUK, finanţat de Uniunea Europeană. Luni, conducătorilor serviciului le-a fost transmis primul lot: 5 computere tip laptop, 50 imprimante, 5 imprimante portative, 16 aparate-combine tip fax/imprimantă/scaner, 10 carduri-memorii (flash drive), 10 camere digitale, 10 telefoane mobile, 5 aparate tip telefon/fax, 10 şredere (aparat de fărămiţat hîrtia), 1 aparat pentru radiografie, 15 endoscoape, 60 UPS şi 10 safeuri.
Solicitat de Agenţia INFOTAG, Ferenc Banfi, şeful Misiunii UE de asistenţă la graniţa moldo-ucraineană (EUBAM), a menţionat la festivitatea de transmitere a utilajelor că, în doi ani de activitate a Misiunii, situaţia la hotar s-a îmbunătăţit considerabil, dar mai rămîn probleme legate de contrabanda cu produse alimentare şi ţigări. Generalul şi-a exprimat speranţa că utilajul oferit va ajuta la îmbunătăţirea activităţii subdiviziunilor de analiză a riscurilor de la Basarabeasca, Bender, Briceni, Cahul, Giurgiulesti, Soroca şi Oficiul Central. El a precizat că Moldova va mai primi în cadrul proiectului cîntare de gabarit mare, radiotelefoane, oglinzi de control, scule de testare a drogurilor, soft-uri IBM WebSphere.
Proiectul organizează şi stagii peste hotare pentru vameşi şi grăniceri moldoveni.
INFOTAG precizează: BOMMOLUK a fost lansat în septembrie 2006. Proiectul este menit să îmbunătăţească activităţile de gestionare a frontierei de stat moldo-ucrainene şi este implementat de EUBAM, care, împreună cu serviciile respective din ambele state, a determinat necesităţile de echipamente. BOMMOLUK are un buget total de 9,9 mln. euro. La prima etapă, care se încheie în decembrie 2007, serviciile vamale ale Moldovei şi Ucrainei au cheltuit din această sumă 2,2 mln euro, pentru procurarea utilajului. // Infotag