Secţia reanimare şi terapie intensivă din cadrul spitalului „V. Ignatenco”, inaugurată după reparație capitală

Secţia reanimare şi terapie intensivă din cadrul SCMC „V.Ignatenco” a fost inaugurată astăzi după reparaţie capitală. Cheltuielile pentru renovare, în sumă de 3 milioane 243 mii lei au fost acoperite din bugetul municipal, prin intermediul Direcţiei Construcţii Capitale.

Secția reanimare și terapie intensivă a fost reparată capital în anul trecut, lucrările fiind încheiate în luna decembrie 2018.

Astfel, în cadrul lucrărilor de renovare au fost reabilitate sistemele de alimentare cu energie electrică, de încălzire și cele de apă potabilă, inclusiv apă caldă; au fost reparate capital încăperile Secției medicale, în conformitate cu cerințele Regulamentului sanitar; a fost schimbată tâmplăria.

După renovare, au fost create condiții/spații pentru aflarea în Secție a mamelor cu copii.

Totodată, în cadrul implementării proiectului comun al Spitalului cu fundația „Urgenta” din Olanda a fost renovat sistemul de gaze medicale (oxigen și aer comprimat), în cadrul întregii instituții medicale, conform standardelor europene, inclusiv Secția reanimare și terapie intensivă.

Secția reanimare și terapie intensivă a spitalului activează pe 9 paturi, iar anual aici sunt tratați curca 1000 de pacienți.

Anual, aici sunt tratați copii în stare gravă, ca urmare a traumatismelor casnice, accidentelor rutiere, complicațiilor bolilor somatice etc.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.