Republica Moldova are o istorie bogată, plină de zbucium, și o varietate de locuri pitorești ce merită văzute de către turiști din întreaga lume. Cîte țări de pe globul pămîntesc trăiesc doar din turism? Mulți cîștigă anume prin acest fapt, vin banii fără mare bătaie de cap, de tot ce este nevoie sunt locurile senzaționale ce trebuie să atragă turiștii. La noi nu este dezvoltată acestă ramură, dar dacă am avea un alt tangent de gîndire, poate vom trăi și noi mai bine.
Turismul moldovenesc ar trebui inclus în circuitele turistice regionale din România și Ucraina. Pentru a dezvolta această ramură și a o face durabilă, trebuie să începem de la zero.
În cadrul manifestărilor organizate de către Agenția Turismului, cu prilejul Zilei Mondiale a Turismului, Mihai Ghimpu a declarat că turismul este un domeniu foarte important și din cauza unor politici proaste a fostei guvernare nu s-a dezvoltat și a fost neglijată această ramură.
Cu planuri mărețe de viitor, președintele a dat agențiilor un imbold de a ridica turismul din Republica Moldova pe o poziție mai înaltă. "Evenimentul de astăzi, la care participă 46 de agenţii de turism, 16 complexe hoteliere şi 7 consilii raionale, demonstrează că noua conducere a Agenţiei Turismului a început implementarea unor proiecte, care urmează să redreseze situaţia în domeniul respectiv, să transforme Republica Moldova într-o destinaţie turistică atrăgătoare pentru cetăţenii din diferite state ale lumii", a accentuat Mihai Ghimpu în adresarea sa către participanţii la manifestare.
Ludmila Dumitraş, director general al Agenţiei Turismului, consideră ecoturismul şi turismul rural sunt formele prioritare ale industriei în ţara noastră. "Dezvoltarea turismului rural constituie nu numai un aport considerabil la relansarea localităţilor din zonele respective, dar şi o cale de a familiariza cetăţenii altor state cu cultura noastră, obiceiurile şi modul de viaţă, cu meşteşugurile şi locurile istorice", a accentuat directorul general.
În cadrul evenimentului a fost lansată prima ediţie a ghidului "Moldova turistică", care include informaţii despre toate agenţiile de turism, traseele turistice existente, locurile istorice, bucătăria naţională, serviciile hoteliere etc. "Elaborarea şi lansarea acestui ghid ne va permite mai eficient să colaborăm cu partenerii din alte state, oferindu-le o amplă informaţie despre Republica Moldova şi potenţialul ei turistic", a spus Ludmila Dumitraş.
Anual, la 27 septembrie se sărbătorește Ziua Mondială a Turismului, cu scopul de a determina comunitatea internațională să conștientizeze importanța turismului și valorile sale culturale, sociale, economice și politice. Oare se va pune o bază și în țara noastră la capitolul turismului, sau sunt doar vorbe-n vînt?