De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Tradiţia, este cea care prezintă adevărata credinţă a unui neam. Ea (tradiţia) nu poate fi ştearsă sau eliminată din cultura unui popor. Acesta este şi cazul sărbătorilor dedicate lupilor care au o rădăcină adâncă, ce străbate timpul şi ajunge în perioada geto-dacilor.
Lupul este animalul care şi-a împleticit strâns soarta de cea a neamului românesc, iar acest lucru este demonstrat de numeroasele sărbători dedicate acestui animal în decursul anului. Răscolindu-ţi memoria, vei spune că nu există nici o sărbătoare în calendarul creştin ortodox închinată lupului. Nici n-ai să găseşti.
De-a lungul timpului, odată cu creştinarea poporului dac, sărbătorile au fost răstălmăcite şi schimbate sau suprapuse, dar ceea ce a rămas autentic sunt tradiţiile, actele rituale şi practicile magice, săpate în fiinţa dacului, ce s-au transmis din tată în fiu şi din mamă în fiică.
Sărbătorile, dedicate animalului sacru al dacilor, lupul, au fost asimilate şi transformate de tradiţia creştină. Acestea încep cu ,,Ziua lupului” (13 noiembrie), Gădineţii (12-16 noiembrie), continuă cu Filipul cel Şchiop sau Ovidenia (21 noiembrie) şi se încheie cu Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie).
Sântandrei este o mare divinitate dacică peste care creştinii au suprapus pe „Sfântul Apostol Andrei”. Numele original al zeului uzurpat s-a pierdut, însă s-au păstrat tradiţiile legate de această sărbătoare. Este vorba despre o importantă divinitate precreştină, personificare a lupului. Noaptea de Sântandrei (29-30 noiembrie) şi ciclul de reînnoire a timpului, care coincid cu perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi cu fermentarea vinului în butoaie la popoarele tracice, păstrează numeroase urme precreştine.
Anul Nou al Dacilor începe în fiecare an pe data de 29 noiembrie şi durează 7 zile-nopţi, până pe 5 decembrie, la apusul soarelui. Începând din noaptea de 29 noiembrie, care e şi noaptea Sf. Andrei (pe stil nou), se deschid cerurile şi se întâlnesc cele văzute, cu cele nevăzute…
Zamolxe spunea că în această noapte începe un alt timp, de fapt, se înnoieşte timpul, e noaptea în care se nasc şi mor Armonia şi Haosul, din Om şi din Univers. Ce e înăuntru, e şi în afară. Acum, puterea Lupului e cea mai mare. De aceea, în această noapte oamenii evită să iasă pe uliţele satelor, în casă fiind protejaţi de usturoiul de la intrare şi de candela aprinsă. Băieţii şi fetele organizează o petrecere în timpul căreia vor ,,păzi usturoiul” (care va fi folosit apoi ca leac în timpul anului), iar fetele superstiţioase cred că acum vor afla cine le va fi soţ: un fir de busuioc aşezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului.
Un alt obicei de celebrare a morţii şi renaşterii simbolice a divinităţii este Bocetul Andreiului, atestat la românii din Transnistria. Fetele confecţionau păpuşi din cârpe, numite Andreiu, substitut al anului vechi care moare pentru a renaşte, le aşezau pe laviţă (pat) şi le jeleau ca pe un mort în noaptea de 29-30 noiembrie.
În noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei bătrânii noroceau anul, adică observau cu atenţie cerul înstelat pentru a face previziuni meteorologice. Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta după numărul seminţelor răsărite rodnicia ogoarelor în noul an este încă viu în satele româneşti. Acum se tăiau crenguţe de la diferiţi pomi fructiferi şi se puneau în apă la temperatura camerei pentru a aprecia, după cum înverzeau şi înfloreau, rodul pomilor din livezi. Crenguţele înflorite erau folosite apoi de copii, ca sorcovă, la Anul Nou.
Toate aceste obiceiuri şi ritualuri demonstrează numai una, că, suntem un neam de creştini ortodocşi cu suflete de dac.
