Scrisori de la nepoţi, datorită lui Tudor Darie?

De Stela Roman 

Chişinău (Moldova.ORG) — Utilizatorii Internet sunt invitați să scrie câte o scrisoare rudelor din sat și să-și invite prietenii să procedeze la fel. Facebook, Odnoklassniki, blogurile, toate sunt împânzite astăzi cu un singur mesaj.
“Știm că ești tânăr, știm că deseori nu îți place direcția în care merge țara ta, știm că ai vrea ca părinții și buneii, pe care îi iubești mult, să te înțeleagă și să-și dea votul pentru viitorul tău, nu pentru trecutul lor. Ia o foaie de hârtie și scrie-le câteva rânduri. Spune-le cu cine ai să votezi. Explică-le de ce ai făcut alegerea asta. Roagă-i mult să voteze așa cum votezi tu, să-ți dăruiască votul lor. Roagă-i să aibă încredere în tine, nu în cei de la televizor care îi mint”, acesta este mesajul apelului lansat azi, 15 noiembrie, de către Tudor Darie, inițiatorul campaniei online “Yes la vot pe 28!” în cadrul unei conferințe de presă.
“Dacă vor proceda la fel cei peste 21 mii de utilizatori Internet din campania “Yes la vot pe 28!”, atunci am putea convinge cel puțin 300 mii de oameni să voteze corect”, a mai adăugat el.
La prima vedere mesajul pare a fi unul foarte bun, dar ce înseamnă a vota corect? Oare daca apelul vine din partea consilierului unui candidat, «votul corect», nu se coloreză şi el în nuanţe de verde?
Şi tinerii, nu doar părinţii şi buneii au păreri diferite. Tinereţea nu înseamnă apriori şi un vot corect. Îndemnul deci sugerează că doar generaţia tânără este capabilă de o alegere raţională.
 Campania de mobilizare online “Yes la vot pe 28!” susţine că este o acțiune civică de mobilizare la vot, neafiliată politic, care își propune ca utilizatorii Internet să-și convingă rudele de la sate să voteze corect la 28 noiembrie 2010. 
E drept, trebuie să ne gândim la viitor, să susţinem democarizarea şi să ne debarasăm, în sfârşit, de lanţurile roşii care ne mai trag spre trecut. Dar, pe cat de persuasiv ar fi mesajul, pe atât este de stereotipic. Dacă eşti utilizator de Internet, nu înseamnă deja că eşti informat, sau vei face o alegere corectă, precum şi faptul că trăieşti la sat nu te face să votezi incorect.
Fiecare apreciază în parte ce este corect şi ce nu. Principalul acum este prezentarea pe 28 noiembrie la vot.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.