Moldova.ORG — Savantii moldoveni intentioneaza sa cultive tutun modificat genetic in scopuri stiintifice. Acest lucru este mentionat in cererea privind introducerea si cultivarea tutunului modificat genetic in conditii de camp din partea facultatii biologie si pedologie a Universitatii de Stat din Moldova, parvenita la adresa Comisiei Nationale pentru Securitate.
Semintele de tutun modificat genetic au fost oferite de catre Universitatea din California. Liniile de tutun vor fi introduse in camp la etapa de rasad, obtinut in conditii de laborator.
Cultivarea va avea loc pe terenul laboratorului agricol de invatamant, mun. Chisinau, str. Schinoasa Vale, 46. In preajma terenului laboratorului nu sunt arii naturale protejate de stat. Plantele vor fi cultivate pana la etapa de inflorire pentru a evita transmiterea polenului altor specii de plante. In afara de aceasta, liniile de tutun transgenic vor fi distruse prin ardere la finele experientelor. Cresterea va fi monitorizata saptamanal pana la finele cercetarilor.
Potrivit Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare, in perspectiva, ofertele de utilizare a tutunului moldovenesc vor spori in legatura cu incetarea subventionarii cultivatorilor de tutun din tarile Europei Centrale si CE.
Pentru anul 2007 sunt prevazute 3,0 mln lei, sau cu circa 1,0 mln lei mai mult decat suma utilizata in anul precedent.
Pe parcursul ultimilor ani pretul de achizitionare a tutunului s-a majorat de la 9000 lei pentru o tona de calitatea I pana la 14857 lei in anul 2006, majorarea pretului se preconizeaza si pentru anul 2007 cu cel putin 10 la suta fata de anul precedent.