Connect with us
"
"

Social

Satul Măgdăcești, conectat la apeduct și rețele de canalizare

Publicat

pe

PE SCURT

Peste o mie de gospodării din satul Măgdăcești, Criuleni, sunt aprovizionate cu apă potabilă și conectate la rețelele de canalizare. Acest lucru a devenit posibil urmare a finalizării cu succes a proiectului de infrastructură în valoare de 33 milioane de lei.

În cadrul proiectului, la Măgdăcești s-au construit 3 km de apeduct, 31 km de rețele de canalizare, o stație de epurare și două stații de pompare.

PE LUNG

Potrivit unui comunicat al Guvernului, lucrările au fost efectuate din contribuția Fondului Ecologic Național – peste 28 milioane de lei și a localității – 4,6 milioane de lei.

Pavel Filip a precizat că Guvernul lucrează în prezent și pentru rezolvarea altor probleme de infrastructură, între care gestionarea deșeurilor solide și reabilitarea infrastructurii drumurilor.

Premierul a vizitat și o porțiune de drum din satul Măgdăcești, care urmează a fi construită în acest an, în cadrul proiectului Drumuri Bune 2. Pentru reabilitarea drumului cu o lungime de circa 500 de metri a fost alocat 1 milion de lei.

Anul trecut, tot cu ajutorul programului Drumuri Bune, a fost reparat drumul care asigură accesul spre biserică, grădiniță și liceu. Lucrările au fost efectuate pe o lungime de 800 de metri și au costat circa 1,4 milioane de lei.

Social

A fost inaugurat apeductul magistral Leova – Iargara: 50 mii de oameni au acces la apă potabilă

Publicat

pe

De către

PE SCURT

A fost inaugurat apeductul magistral Leova – Iargara. Astfel, 50 mii de locuitori din Leova vor consuma de acum încolo apă de calitate.

Bugetul total al proiectului a fost de 64 milioane lei, dintre care 54 milioane au fost oferiți de Guvernul Germaniei prin intermediul GIZ Moldova, aproximativ 9 milioane lei din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR), iar un milion de lei a constituit contribuția locală a raionului Leova.

PE LUNG

În cadrul proiectului – pe lângă apeductul magistral Leova-Iargara – au mai fost construite două stații de pompare a apei, două rezervoare de apă potabilă și, de asemenea, a fost reabilitată stația de tratare a apei din orașul Leova.

Construcția apeductului magistral Leova-largara este un proiect cu impact major în domeniul aprovizionării cu apă a populației raionului Leova. Lucrările de construcție și reabilitare s-au desfășurat în perioada decembrie 2017 – aprilie 2019.

Citește mai departe

Social

Părinții cer îmbunătățirea calității apei în grădinițe și școli. La 1 iunie, în Chișinău va avea loc un marș „Apă curată = Copil sănătos”

Publicat

pe

De către

PE SCURT

La 1 iunie, în Chișinău va avea loc un marș, în cadrul căruia participanții vor cere îmbunătățirea calității apei în grădinițe și școli. Organizatorii acțiunii, mai multe grupuri civice, au declarat că deși dreptul la apă potabilă de calitate este un drept universal al omului, în Republica Moldova acesta este încălcat de către guvernare.

Aceasta pentru că circa 61% din apeductele legate de sursele subterane de apă şi aproximativ 84% a apei din fântâni nu corespund normelor sanitare după componenţă chimică și nici după indicii bacteriologici.

PE LUNG

Astfel, fiecare al 4-lea copil este expus la concentrații sporite de bor, iar fiecare al 6-lea copil din grădinițele republicii este expus riscului pentru sănătate prin îmbolnăvirea de boli diareice acute.

Astfel, organizatorii marșului, grupurile civice Părinți Solidari, Femei cu Idei, Uniunea elevilor, au anunțat că participanții la acțiune vor porni din scuarul magazinului UNIC spre Guvern, unde vor solicita asigurarea cu apă potabilă de calitate în cantitate suficientă a tuturor instituțiilor de învățământ din țară.

De asemenea, va fi solicitată verificarea calității apei din fiecare instituție și afișarea pe un panou informativ inclusiv a riscurilor pentru sănătatea copiilor, bugetarea resurselor necesare asigurării surselor sigure și sustenabile pentru instalarea sistemelor de filtrare, schimbarea și asigurarea filtrelor de apă potabilă,ș.a.

„Informațiile despre calitatea apei din grădinițe sau școli nu se face publică, iar copii din sate beau apa din fântâni poluate. Neglijența autorităților publice privind calitatea apei, cu care sunt alimentate instituțiile de învățământ nu poate fi tolerată”, au menționat organizatorii acțiunii.

De asemenea, a fost lansată și o petiție publică adresată Silviei Radu,
ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale și premierului Pavel Filip, în care se cere îmbunătățirea calității apei potabile utilizate de copii în grădinițe și școli. Aceasta poate fi semnată AICI.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Ecologie4 ore în urmă

Se bate alarma! Râurile sunt extrem de poluate din cauza apelor canalizate

PE SCURT Râurile noastre sunt extrem de poluate din cauza apelor canalizate care sunt deversate în râurile noastre și care...

Social19 ore în urmă

Pandemia în Germania: „Statul a avut grijă de toți”

Pandemia de COVID-19 a pus autoritățile din toate statele lumii într-o situație dificilă și a influențat puternic și echilibrul politic...

IstorieO zi în urmă

Panglica Sfântului Gheorghe nu are nimic în comun cu cel de-al Doilea Război Mondial. Alte mituri promovate de Rusia

PE SCURT Panglica Sfântului Gheorghe a fost inventată în 2005 în Federația Rusă și este inspirată din Primul Război Mondial....

LifestyleO zi în urmă

Pandemia ne-a mutat la sat

PE SCURT Chiar și pâna la pandemia de coronavirus mulți dintre locuitorii marilor orașe din întreaga lume se gândeau că...

SocialO zi în urmă

29 mai 2020. COVID-19, PE SCURT: 171 cazuri noi de infecție. Bilanțul deceselor ajunge la 288

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Social2 zile în urmă

Ce este al doilea val al pandemiei și când să-l așteptăm?

În multe țări numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a scăzut, în unele nu se mai înregistrează cazuri noi, iar de...

Economie2 zile în urmă

Vinul Moldovei în cifre

Republica Moldova este tot mai cunoscută la nivel mondial, datorită Vinului Moldovei – produs al mândriei naționale, ambasador al țării...

Advertisement

Politică

Politică5 zile în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Politică2 săptămâni în urmă

De la nostalgie până la tușonkă și hrișcă. Timpuri, pandemie și elite politice

COVID-19 a bulversat întreaga lume, ne-a închis hotarele, ne-a limitat drepturile, ne-a blocat accesul și ne-a îndemnat să stăm acasă....

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Primul caz de re-infectare, focar major în internatul din Bender și acuzații politice 

PE SCURT Săptămâna 11-17 mai a fost marcată de câteva evenimente în regiunea transnistreană și în relația dintre Chișinău-Tiraspol. Există...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: sate blocate și ședințe ratate

PE SCURT Săptămâna trecută a fost marcată de câteva evenimente în relația Chișinăului cu regiunea transnistreană. De mâine se relaxează...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în Transnistria. Noi acuzații la adresa Chișinăului. Despre împrumutul rusesc: „forțele pro-occidentale și pro-române controlează Curtea Constituțională”

PE SCURT Săptămâna 27 aprilie – 3 mai s-a dovedit a fi mai intensă pe linia politică Chișinău – Tiraspol....

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria/ Autoritățile separatiste vorbesc despre „provocări existente în relațiile cu Republica Moldova”

PE SCURT După ce săptămâna trecută la Tiraspol se tiraja mesajul „Chișinăul își deghizează cinic fraudele diplomatice și birocratice prin...

Externe1 lună în urmă

Cum un oraș din Polonia a scăpat de publicitate și ce face Chișinăul

PE SCURT Jurnalistul polonez Dawid Krawczyk povestește cum orașul Nałęczów din Polonia a scăpat de publicitate și a obținut reputația...

Advertisement

Opinii

mai 2020
L Ma Mi J V S D
« apr.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031