Connect with us

Social

Șansa de „a pleca” cu demnitate: Îngrijirea paliativă își face drum în stânga Nistrului

Publicat

pe

PE SCURT

„Când moare un om pe care l-ai iubit, te doare. Când acel om pe care l-ai iubit moare în chinuri, ceva moare și în tine”. Aceste cuvinte îi aparțin Olgăi Sinikovskaia, o pensionară din Tiraspol. Soțul său a decedat în 2017 din cauza cancerului de prostată. Îngrijirea paliativă l-ar fi putut cruța de dureri fizice și suferințe emoționale. Însă, în 2017, acest tip de serviciu lipsea în stânga Nistrului.

Din 1992, stânga Nistrului a ratat programele de dezvoltare ale partenerilor de dezvoltare, de care a beneficiat Chișinăul. Lipsa investițiilor a afectat calitatea serviciilor publice și condițiile de viață ale populației.

PE LUNG

PNUD scrie că, în timp ce pe malul drept, îngrijirea paliativă devine parte a sistemului medical în 2008, în stânga Nistrului doctorii nu au fost instruiți să preia această abordare. Pacienții cu boli terminale, în special cei care suferă de cancer, și familiile lor se pomeneau în impas.

Doza de opioide prescrisă pentru soțul Olgăi, după protocoalele sovietice, era prea mică pentru a-i alina durerile. Boala a fost lungă și grea, iar ultimele două luni insuportabile.

„Nu voia să-l vadă copiii suferind”, povestește văduva. Bărbatul avea nevoie de ajutor și supraveghere 24 de ore din 24. Boala grea a fost o încercare și pentru Olga. Din cauza nopților nedormite, femeia ajunse să-și piardă cunoștința și de câteva ori în zi.

O altă femeie din Tiraspol, pe care o vom numi Maria (ea a decedat la scurt timp de la scrierea materialului), își imagina viața la 64 de ani altfel: având grijă de nepoți, gătind pentru ei. „Fiind utilă”, așa cum spunea ea. Planurile i-au fost date peste cap în 2016, când a fost diagnosticată cu cancer. Un an după operație, boala și-a luat revanșa. A revenit sub formă de un limfom care i-a afectat brațul drept atât de mult, încât abia își putea mișca degetele.

„Aș vrea ca toată lumea să mă țină minte așa cum am fost înainte de boală”, afirma Maria. Încercând să rămână pozitivă, lupta ca să păstreze controlul asupra propriei vieți. Morfina o ajuta să-și recapete „independența” de la durere.

Controlul durerii pentru pacienții cu boli terminale este o schimbare fundamentală în medicina din stânga Nistrului. Până de curând, doctorii aveau o abordare diferită.

„Lucram după standarde învechite”, afirmă Alina Andreeva, șefa Clinicii de oncologie din Tiraspol. Rolul unui medic oncolog era să facă operații, radiații și chimioterapii, însă lipsea abordarea generală.

Alina Andreeva, împreună cu alți medici din stânga Nistrului, înțelegea că e nevoie de o altă abordare pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților cu cancer terminal. De aceea, a stabilit o cooperare cu colegii de pe malul drept al Nistrului și a preluat experiența Hospice-ului „Angelus Moldova” în crearea și gestionarea serviciilor paliative.

La Chișinău, anual, echipele mobile asigură îngrijire la domiciliu pentru peste 300 de pacienți: asistență socială, medicală, psihoterapie și medicamente. Hospice-ul lucrează strâns cu pacienții și familiile lor, le evaluează necesitățile și le oferă recomandări.

„Când simptomele sunt controlate, pacientul nu mai trebuie să apeleze la serviciul de urgență. El își controlează singur simptomele, iar dacă intervine o schimbare, apelează la echipa mobilă, care are 72 de ore pentru a-i restabili starea”, spune Valerian Isac, directorul Angelus Moldova.

În Republica Moldova activează șase centre paliative. Unicul pentru copii este gestionat de Angelus Moldova.

„E un răgaz pentru părinți, mai ales pentru mame, care de cele mai multe ori îngrijesc acești copii lungi perioade de timp fără nicio întrerupere. Pentru mama unui copil cu paralizie cerebrală, a fost primul repaus în 17 ani”, povestește Rodica Costin, managera centrului.

Nicu era printre copiii găzduiți la centru. La vârsta de 15 ani avea trecute în cartela medicală două intervenții chirurgicale pentru eliminare de tumori pe creier. Familia sa îl putea vizita la centru oricând. „Am nevoie de liniște. Aici mă simt bine”, spunea el. Cel mai mult îi place să facă origami.

Faptul că Nicu își trăiește viața fără durere e ca „o piatră luată de pe suflet” pentru părinții săi.

Acum, medicii din stânga Nistrului oferă asistență medicală și psiho-emoțională pacienților cu boli terminale, datorită unei cooperări de șase luni cu echipa Hospice-ului „Angelus Moldova”.

„Avem viziuni noi și o abordare modernă față de pacienți. Știm ce tipuri de medicamente provoacă efecte secundare și știm cum să le oprim”, declară Alina Andreeva.

Controlul durerii și a efectelor secundare ușurează nu doar viața pacienților, dar și a familiilor lor. Când pacientul își recapătă energia, și familia poate reveni la activitățile cotidiene.

„Pe vremuri luptam pentru longevitate. S-a dovedit, însă, că trebuie să luptăm mai întâi de toate pentru calitatea vieții. Iar acolo unde există calitatea vieții, se adaugă și zile”, afirmă Alina Andreeva.

S-a schimbat și felul în care medicii comunică cu pacienții. Anterior, ei anunțau doar rudele despre speranța de viață și ascundeau adevărul de pacient, fiind convinși că așa e mai uman.

„De fapt, nu e așa. Este un drept fundamental, să știi ce va urma”, concluzionează doctora.

În paliație, medicii sunt instruiți să comunice pacienților pronosticul de viață.

„Negarea, furia, negocierea, depresia, și în final, acceptarea. Unii pacienți se blochează în una dintre aceste etape. Când intervine acceptarea, pacientul se concentrează pe cele mai importante lucruri. Unii își realizează un vis pe care l-au tot amânat. Așa e aspectul psiho-emoțional al îngrijirii paliative”, povestește Valerian Isac, Angelus Moldova.

Cu toate că medicii din stânga Nistrului practică acum îngrijirea paliativă, deschiderea unui centru de paliație și a unui hospice mobil ar completa sistemul de îngrijire paliativă. Acum, medicii din stânga Nistrului adună date referitor la numărul total al pacienților care au nevoie de asistență paliativă. Datele vor servi drept argument principal pentru a cere sprijin în crearea unui astfel de centru.

Doar așa, mult mai mulți pacienți vor avea șansa să-și înfrunte durerea și să-și mențină în continuare calitatea vieții.

Proiectul cu privire la inițierea serviciului de îngrijire paliativă în stânga Nistrului a fost realizat de Hospice „Angelus Moldova” în colaborare cu Asociația Obștească „Oncologii Transnistriei”. Cooperarea a fost finanțată de Uniunea Europeană în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe
Advertisement

Social

Cum a obținut kickboxerul Ion Şoltoianu, condamnat pentru omor la 12 ani de închisoare, eliberarea înainte de termen

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Fostul sportiv Ion Șoltoianu, condamnat în 2013 la 12 ani de închisoare pentru omor, păstrare ilegală de arme şi şantaj, a fost eliberat ieri, 21 august din Penitenciarul nr. 13.

Acesta a fost pus în libertate după ce a obținut o hotărâre de judecată prin care „condițiile inumane și degradante” în care a fost deținut au fost compensate prin reducerea termenului de pedeapsă, scrie Ziarul de Gardă.

PE LUNG

Potrivit sursei citate, Se întâmplă după ce din 1 ianuarie 2019 au intrat în vigoare noi modificări la Codul de procedură penală care prevăd că persoanele deținute cel puțin zece zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești. Mecanismul a fost introdus după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a solicitat Republicii Moldova, în numeroasele hotărâri ale sale în care constata că persoanele din Penitenciarul nr. 13 sunt deținute în condiții umane și degradante, să instituie un remediu la nivel național ale acestor încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Respectiv, Ion Șoltoianu, care s-a aflat în detenție timp de opt ani, a obținut eliberarea din închisoare înainte de termen folosindu-se de această posibilitate.

În octombrie 2013, instanța de fond l-a condamnat pe Ion Șoltoianu la 14 ani de închisoare în penitenciar de tip închis.

Instanța a constatat că în 20111, aflat la terasa unui restaurant din centrul Chişinăului, Şoltoianu l-a împuşcat mortal pe fostul poliţist şi om de afaceri Ion Stratulat. Sportivul a fugit imediat de la locul crimei.

Avocatul lui Şoltoianu declara atunci pentru ZdG că Şoltoianu a fugit de la locul crimei pentru că se temea să nu fie asasinat de oamenii lui Stratulat, aflaţi în preajmă. A fost reţinut însă câteva zile mai târziu, la Varniţa.

Citește mai departe

Social

Daune de peste 500 mii lei, cauzate unei companii de asigurări. Un fost angajat și administratorii unor agenţi economici, cercetaţi penal

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Un fost angajat al unei companiei de asigurări din Republica Moldova, dar şi administratorii unor agenţi economici sunt cercetaţi penal de CNA şi procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi organizat o schemă frauduloasă prin care au cauzat daune considerabile companiei de asigurări.

Schema a funcţionat în felul următor: pe parcursul perioadei 2017-2018, agentul de asigurări ar fi încheiat din numele companiei 3 contracte de asigurare cu câţiva agenţi economici, între care o bancă comercială şi o uzină.

PE LUNG

Cunoscând că pe piaţa asigurărilor funcţionează aşa-zişii intermediari sau companii care aduc clienţi agenţiilor de asigurări, fostul angajat a creat fictiv două companii şi le-a inclus în Registrul agenţiei de asigurări. Astfel, pentru serviciile lor, intermediarii au încasat ilegal din contul agenţiei de asigurări 25 la sută din valoarea contractelor sau 550 000 de lei.

Informaţia despre schema menţionată a fost oferită CNA de către compania de asigurări care a depistat frauda în urma unui audit intern.

Ofiţerii CNA au pornit o urmărire penală în acest caz pentru abuz în serviciu, iar zilele acestea au efectuat percheziţii la sediul intermediarilor şi la domiciliul fostului angajat al companiei de asigurări.

În urma percheziţiilor, fostul agent de asigurări a fost escortat pentru audieri, iar ulterior a fost reţinut pentru 72 de ore.

De asemenea, au fost audiaţi şi administratorii firmelor intermediare care s-au dovedit a fi persoane interpuse care ar fi acţionat în interesul agentului de asigurări. La fel, au fost chestionaţi şi reprezentanţii băncii şi uzinei care au declarat că au semnat contractele de asigurare direct cu compania şi nicidecum prin intermediari.

Prin urmare, dacă va fi găsit vinovat, agentul riscă până la 3 ani de închisoare.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.

Citește mai departe

Social

SIS: În trei luni, au fost depistate 64 de surse radioactive, aflate în afara controlului legal

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a identificat, în ultimele trei luni, 64 de surse radioactive, aflate în afara controlului legal. Deşeurile radioactive au fost depistate urmare a realizării unui complex de măsuri speciale de investigaţii pe întreg teritoriul ţării.

Instituția a precizat că cel mai recent caz de identificare şi neutralizare a surselor radioactive, inclusiv orfane de radiaţii, a fost înregistrat la data de 20 august, în aria de competenţă a Aeroportului Internaţional Chişinău.

PE LUNG

„Ofiţerii Centrului Antiterorist al SIS în cooperare cu Agenția Națională de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice (ANRANR) şi IGPF al MAI au identificat cca 30 de surse radioactive aflate în cadrul dispozitivelor cu termen de uzură învechit de tip Rio – 3 (dispozitiv utilizat la aeronavele de tip sovietic pentru detectarea grosimii stratului de gheaţă de pe aeronavă) ce depăşea considerabil fonul natural de radiaţie”, se arată într-un comunicat al SIS.

În consecinţă, reprezentanţii instituţiilor statului, cu funcție de monitorizare și intervenție, au informat agentul economic cu privire la necesitatea obţinerii autorizaţiilor de rigoare, precum şi privind obligativitatea predării dispozitivelor nefuncționale către Î.S. „Obiecte Speciale”, în scopul evitării posibilelor acţiuni ilegale, cât şi prejudicierea sănătăţii şi securităţii populaţiei.

SIS a precizat că desfăşoară, conform competenţelor, acţiuni în vederea identificării surselor şi materialelor radioactive şi toxice care pot aduce prejudicii majore securităţii naţionale, populaţiei şi mediului.

La fel, acţiunile ofiţerilor de informaţii au drept scop evitarea plasării în vizor şi utilizarea acestora de către entităţi extremist-teroriste internaţionale, cât şi transbordarea lor peste hotarele ţării având intenţii de comitere a infracţiunilor grave şi deosebit de grave.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

SocialO oră în urmă

Cum a obținut kickboxerul Ion Şoltoianu, condamnat pentru omor la 12 ani de închisoare, eliberarea înainte de termen

PE SCURT Fostul sportiv Ion Șoltoianu, condamnat în 2013 la 12 ani de închisoare pentru omor, păstrare ilegală de arme...

Politică3 ore în urmă

Maia Sandu la Vilnius: „Unica soluție de dezvoltare a țării noastre este integrarea în Uniunea Europeană”

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu, aflată într-o vizită oficială la Vilnius, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Republicii Lituania,...

Social3 ore în urmă

Daune de peste 500 mii lei, cauzate unei companii de asigurări. Un fost angajat și administratorii unor agenţi economici, cercetaţi penal

PE SCURT Un fost angajat al unei companiei de asigurări din Republica Moldova, dar şi administratorii unor agenţi economici sunt...

Sport3 ore în urmă

Federația Moldovenească de Fotbal lansează campania “Susține Echipa Țării!”

În contextul meciurilor din această toamnă, pe care Naționala Moldovei de Fotbal le va juca acasă, cu Turcia, Albania și...

Social3 ore în urmă

SIS: În trei luni, au fost depistate 64 de surse radioactive, aflate în afara controlului legal

PE SCURT Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a identificat, în ultimele trei luni, 64 de surse radioactive,...

Social4 ore în urmă

Un deputat a depus o sesizare la Procuratura Generală privind Compania „Teleradio Moldova”

PE SCURT Deputatul Blocului ACUM Lilian Carp a depus o sesizare la Procuratura Generală, în care solicită să se ancheteze...

Social4 ore în urmă

Doi tineri din Anenii Noi, reținuți pentru furturi din locuințe. Din banii furați și-au cumpărat mașină și casă

PE SCURT Doi bărbați de 20 și respectiv 27 de ani, domiciliați în satele Cobusca Nouă și Telița, raionul Anenii...

Advertisement

Electorala 2019

Alegeri2 luni în urmă

Victorie categorică. Irina Vlah a fost realeasă în funcția de bașcan al Găgăuziei cu peste 90% din voturile alegătorilor

PE SCURT Irina Vlah a fost realeasă în funcția de başcan al Găgăuziei. Potrivit datelor preliminare, anunţate de Biroul electoral...

Alegeri2 luni în urmă

Un candidat din Găgăuzia a fost scos din cursa electorală a doua oară

PE SCURT Vasilii Aladov, candidat independent la funcția de bașcan al Găgăuziei, a fost eliminat pentru a doua oară din...

Alegeri2 luni în urmă

Graba strică treaba? Filip anunță alegeri anticipate într-o zi de vineri

PE SCURT Astăzi, dis-de-dimineață, Pavel Filip a declarat că Curtea Constituțională l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte,...

Alegeri3 luni în urmă

Dodon nu dizolvă parlamentul, PDM îi cere demisia, alegeri parlamentare anticipate și prezidențiale la toamnă

PE SCURT Președintele Igor Dodon a declarat astăzi într-o conferință de presă că nu va dizolva parlamentul și va convoca...

Alegeri3 luni în urmă

Activi, dar puțini. Ce spune un expert despre activismul tinerilor din Moldova

PE SCURT Tinerii sunt criticați, blamați, judecați și adesea, catalogați drept niște leneși care nu vor să participe la scrutinele...

Alegeri3 luni în urmă

Pentru prima dată în istoria Parlamentului European: o studentă de 21 de ani a devenit deputată

PE SCURT 21 de ani, 3 luni și 3 zile – anume atâta avea studenta Kira Marie Peter-Hansen, când a...

Alegeri3 luni în urmă

Bulversați și obosiți. Cum privesc oamenii negocierile dintre deputați

Au trecut două luni de la alegerile parlamentare din februarie 2019, dar Moldova încă nu are un Parlament funcțional. Cele...

Advertisement

Opinii

august 2019
L Ma Mi J V S D
« iul.    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com