Salarii si preturi: Pensiile cehilor – mai mari decat salariile ministrilor moldoveni

Cunoscută nouă ca patrie a berii şi a Skodelor atât de mult îndrăgite de oficialii noştri, Cehia, în care populaţia primeşte salarii de aproape zece ori mai mari decât în R. Moldova, are totuşi preţuri egale sau chiar mai mici decât la noi la produse alimentare şi diferite servicii. Spre exemplu, la Praga, o cină într-un restaurant costă la fel ca o cină într-un restaurant din Chişinău. De câteva ori mai scump decât la noi este transportul public din capitala cehă.

În pofida salariilor mari, cehii deseori sunt nemulţumiţi de nivelul lor de viaţă. Cei mai indignaţi sunt pensionarii, ale căror pensii sunt mai mari decât salariile miniştrilor de la noi.

Preţuri identice şi mai mici

Vizitând Praga, oraş de o deosebită atracţie pentru turişti, te aştepţi să găseşti preţuri exorbitante la orice servicii sau produse. Totuşi, în magazinele de produse alimentare de acolo, preţurile sunt identice cu cele de la Chişinău sau chiar mai mici. Astfel, morcovul ceh e mai ieftin cu 13 euro cenţi decât morcovul moldovenesc, strugurii – cu 20 de euro cenţi, iar carnea de pui – cu 1,5 euro faţă de cea care se vinde la Chişinău. Carnea de vită şi cea de porc, fructele şi o mare parte din legume costă la fel în Praga şi în Chişinău. În schimb, pâinea cehă e mai scumpă cu 9 euro cenţi faţă de pâinea moldovenească.
Evident, există şi produse care costă la ei mai mult decât la Chişinău. Este vorba de varză şi smântână care în luna aceasta sunt de două ori mai scumpe la Praga decât la noi. Ciocolatele cehe sunt şi ele de cel puţin două ori mai scumpe decât cele moldoveneşti. În schimb, vestita lor bere e de câteva ori mai ieftină ca berea de producţie moldovenească. O sticlă de bere cehă costă în medie 0,28 euro.

Vile din Chişinău, la preţuri din Praga

Cehia este cunoscută în spaţiul Uniunii Europene şi pentru preţurile relativ mici la imobile. Un apartament cu o odaie în centrul capitalei cehe costă de la 60 – la 95 de mii de euro, adică de vreo două ori mai mult decât la Chişinău. În schimb, o garsonieră de la periferia Pragăi costă la fel ca una din Chişinău (aproximativ 35 de mii de euro – n.r.). Vilele din Praga sunt şi ele aproape la fel de scumpe ca cele din zona Valea Morilor din capitala noastră.

Chiria apartamentelor în Praga este de peste 390 de euro, la periferie, şi de peste 600 de euro în centrul oraşului. În Chişinău, preţurile sunt evident mai mici, dar oraşul nostru nu se poate compara nici pe departe cu capitala cehă, vizitată anual de câteva zeci de milioane de turişti.
Întreţinerea locuinţelor de asemenea e mai scumpă la Praga. Numai pentru energie electrică cehii plătesc de trei ori mai mult decât moldovenii (1 kw/h de energie electrică costă la ei 0,17 euro, iar la noi 0,06 euro – n.r.). Apa şi deservirea blocului sunt şi ele mai scumpe de câteva ori în capitala cehă, iar taxele urmează să mai crească în acest an.

Şomerii cehi, mai plătiţi decât medicii noştri

În general, coşul minim de consum pentru un matur din Praga este de 186 de euro. Serghei Rusu, un moldovean care a emigrat în capitala cehă acum şapte ani, ne-a explicat că o familie din patru persoane se descurcă uşor cu 600 de euro pe lună, dacă are apartament propriu. Această sumă reprezintă un pic mai mult de jumătate din salariul mediu al angajaţilor din oraş (1000 de euro pe lună). În afara capitalei cehe, salariul mediu este puţin mai mic – de 840 de euro. Un şomer din Praga primeşte de la stat indemnizaţii lunare în valoare de 206 euro, adică de peste două ori mai mult decât un medic din Chişinău. Salariul unui profesor ceh, care are 20 de ore pe săptămână, este de 623 de euro, adică de şase ori mai mult decât al unui coleg de-al său din R. Moldova. Surorile medicale din Praga sunt şi mai bine plătite. Ele câştigă de 12 ori mai mult decât surorile medicale din Chişinău. Cei mai nemulţumiţi cehi de banii pe care îi primesc, pensionarii, beneficiază totuşi din partea statului lor de o pensie de 350 de euro. În R. Moldova, chiar şi miniştrii au lefuri mai mici decât pensionarii cehi.

Ce-i drept, în Cehia se munceşte mai mult decât în R. Moldova. Acolo, concediul anual nu poate dura mai mult de 10 zile, decât în cazul piloţilor, marinarilor şi al femeilor care au trei copii.

Cu salariile pe care le câştigă, cehii îşi pot permite un trai decent. Mai ales că serviciile medicale şi studiile în instituţiile de învăţământ superior de stat sunt în mare parte gratuite.  // Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.