“Partea maritima a gazoductului South Stream, care trece prin Marea Neagra, presupune si utilizarea zonei economice a Ucrainei, stat cu care Rusia se afla in relatii tensionate in ceea ce priveste livrarea de gaze”, noteaza Kommersant, precizand ca, in rezultat, Kievul ar putea folosi acest fapt pentru a face presiuni asupra Moscovei, Kremlinul fiind nevoit sa fie mult mai cooperant.
“Intrevederea presedintelui rus, Vladimir Putin cu premierul maghiar, Ferenc Gyurcsany, a incheiat etapa de pregatire a proiectului gazoductului South Stream, din Rusia in Europa, prin Marea Neagra. Cele doua parti urmeaza sa fondeze o societate mixta, detinuta in proportii egale, de Rusia si Ungaria, care se va ocupa de constructia tronsonului conductei South Stream pe teritoriul Ungariei. Totusi, proiectul s-ar putea ciocni de alte probleme. Partea maritima a gazoductului presupune traversarea zonei economice a Ucrainei, cu care Rusia se afla in conflict. In consecinta, Ucraina ar putea obtine un instrument de presiune asupra Moscovei in cadrul negocierilor privind livrarea si tranzitarea gazelor prin Ucraina”, scrie Kommersant.
In context, cotidianul publica si comentariul directorului „East European Gas Analysis”, Mihail Korcemkin, potrivit caruia sustinerea guvernelor statelor tranzitare nu garanteaza constructia gazoductului, precizand ca traseul South Stream urmeaza sa traverseze teritoriul Ucrainei si Romaniei.
„Gazprom repeta aceleasi greseli pe care le-a facut si in cazul proiectului similar, Nord Stream, care urma sa traverseze Marea Baltica. Concernul a incheiat acorduri cu importatorii de gaz fara a negocia cu tarile pe teritoriul carora urmeaza sa treaca gazoductul”, a specificat Korcemkin.
Desi Gazprom a refuzat sa comenteze aceasta stare de fapt, continua Kommersant, surse neoficiale din cadrul concernului au confirmat ca traseul urmeaza sa traverseze ori teritoriul Turciei (exclusa din proiect inca in 2006), ori cel al Ucrainei si Romaniei, fiind necesar, in acest sens, acceptul acestor tari.
„In situatia creata, Ucraina a obtinut o noua parghie de a impune Rusia sa fie mult mai cooperanta in cadrul negocierilor in problema gazelor. Recent, Gazprom a amenintat Ucraina cu reducerea volumului de gaze livrate incepand cu 3 martie curent. In acest sens, Ucraina ar putea folosi exemplul Finlandei, Estoniei si Poloniei, care s-au opus constructiei gazoductului Nord Stream. Mai mult, inca in ianuarie, premierul ucrainean, Iulia Timosenko a propus un proiect alternativ – White Stream, din Asia Mijlocie in Europa, prin Ucraina”, mai scrie Kommersant. // DECA-Press