Agenția de evaluare a ratingului Moody’s este cea care promite perspective nu prea frumoase statelor europene.
În seara zilei de ieri, agenția a revizuit în scădere ratingul a șase state europene: Italia, Spania, Malta, Slovacia, Slovenia și Portugalia, motivându-şi decizia prin „incertitudinea care planează asupra perspectivelor reformelor structurale, bugetului şi economiei din zona euro, dar şi asupra resurselor la care se va recurge pentru a face faţă crizei”.
De asemenea Moody’s avertizează cu o posibilă scădere a ratingului, alte trei state puternice ale Europei: Franța, Austria și Marea Britanie.
Probabilitatea de retrogradare a acestor state se alimentează din creșterea substanțială a riscurilor financiare și macroeconomice, generate de criza din zona euro.
Această avalanșă de ajustări a ratingului ar putea fi ameliorată din momentul în care autoritățile europene ar insista pe problema unității monetare și ar aplica reformele necesare în vederea restabilirii încrederii pieţelor.
Anunțăm că Standard and Poor’s, o altă agenție de evaluare a nivelului statelor, a plasat încă luna trecută Franța și Austria pe poziții negative, cu posibile ajustări ale ratingului.