Republica Moldova și Georgia au semnat un acord privind cooperarea în domeniul tineretului şi sportului

Republica Moldova și Georgia au semnat un acord privind cooperarea în domeniul tineretului şi sportului. Documentul a fost încheiat, la Tbilisi, fiind semnat de secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Radu Rebeja, și prim-viceministrul Educației, Științei, Culturii și Sportului al Georgiei, Mikheil Giorgadze.

Documentul prevede schimbul de experiență și bune practici pe următoarele segmente: educația și integrarea socială a tinerilor, participare civică și incluziune acestora, promovarea voluntariatului; organizarea în comun a evenimentelor culturale și științifice; participarea organizațiilor de tineret  la diverse cursuri, seminare, conferințe, tabere, festivaluri organizate în ambele state etc.

Totodată, acordul presupune participarea sportivilor la diverse competiții și cantonamente sportive organizate în ambele țări; schimbul de antrenori, medici, experți care activează în domeniul sportului de performanță; promovarea participării sportivilor din Republica Moldova și Georgia la evenimente sportive internaționale de anvergură; cooperarea dintre organizațiile naționale anti-doping; schimbul de experiență privind construcția și administrarea infrastructurii sportive ș.a.

Secretarul de stat Radu Rebeja le-a mulțumit partenerilor din Georgia pentru suport și deschidere, menționând că semnarea acestui act va crea oportunități pentru dezvoltarea contactelor interumane și a relațiilor de prietenie dintre ambele state, asigurându-le o dezvoltare durabilă.

La rândul său,  Mikheil Giorgadze, s-a arătat convins că colaborarea în domeniul tineretului și sportului dintre cele două state va influența pozitiv și asupra schimburilor și parteneriatelor din sectoarele de activitate socio-economice.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.