Republica Moldova, mai atrăgătoare decât România pentru investitorii de peste Prut

Pentru oamenii de afaceri din România, Republica Moldova este un fel de tărâm al făgăduinţei. Proximitatea geografică, vorbirea aceleiaşi limbi, segmentele de piaţă pentru care nu există în că concurenţi dar, mai ales, şirul aparent nesfârşit de facilităţi fiscale, pentru cei obişnuiţi cu legislaţia românească, au un efect magnetic asupra investitorilor români, scrie incomemagazine.ro.

Potrivit sursei, peste 1.200 de firme înregistrate în Republica Moldova au acţionariat românesc. Datele confirmă această atracţie „fatală” – în momentul de faţă, aşa cum cele mai multe firme care operează cu acţionariat străin în Republica Moldova au venit din România.

De asemenea, capitalul investit de companiile româneşti în Republica Moldova era, la sfârşitul anului trecut, de 378,3 milioane de lei moldoveneşti, adică aproximativ 24 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 5% din totalul capitalului social investit. Aşadar, pentru români, ţara de peste Prut reprezintă o oportunitate investiţională solidă.

Din multe puncte de vedere, ceea ce se petrece în Republica Moldova este imaginea în oglindă a României de dinaintea anilor 2000, când părea atât de simplu să faci afaceri, în condiţiile în care concurenţa era scăzută, iar clienţii erau pregătiţi să absoarbă tot ce i-ar fi apropiat de stilul de viaţă occidental, mai adaugă sursa.

Articolul complet îl puteţi citi aici.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare