Reprezentantul ONU în Moldova: Câte 28 de tineri bătuţi

Edwin Berry, consilier pentru Drepturile Omului al ONU în Moldova, a reuşit să viziteze sâmbătă penitenciarul nr.13 şi să discute cel puţin cu 40 dintre tinerii arestaţi în timpul protestelor. «Nu am mai văzut aşa ceva», a declarat Berry.
Consilierul ONU susţine că a văzut cel puţin 40 de tineri care erau deţinuţi în diferite celule. «Cu toţii aveau urme de bătăi şi traume,» a spus Berry, adăugând că practic toate persoanele pe care le-a văzut aveau între 18 şi 24 de ani.

Tinerii au declarat că au fost bătuţi în cadrul sectoarelor de poliţie sau a Comisariatului General de Poliţie. Ei au mai spus că au fost deţinuţi acolo în celule mici de câte 8 metri pătraţi, în care se aflau câte 25 şi chiar 28 de persoane. Li se dădea apă foarte puţină, iar produse alimentare practic defel. De asemenea, majoritatea dintre ei s-a plâns pe imposibilitatea întâlnirilor cu avocaţii.

«Am văzut că există medici la Penitenciar, dar din ceea ce au povestit tinerii nu reiese că primesc toţi îngrijiri medicale adecvate», a mai spus reprezentantul ONU. El susţine că au fost luate imagini despre urmele de tortură pe care le poartă aceşti tineri şi ma solicita un dialog cu Ministerul de Interne. De asmenea, datele colectate în cadrul acestei vizite de documentare vor fi utilizate pentru a documenta în continuare cazurile şi pentru a informa comunitatea internaţională despre ceea ce se întâmplă.

«Din ceea ce am văzut şi am auzit de la cei circa 40 de tineri, pot consideră că e vorba de grave încălcări ale drepturilor omului, şi anume e vorba de aplicarea tratamentelor inumane şi degradante, precum şi de îngrădirea dreptului la consiliere juridică, la proces echitabil, la condiţii adecvate de detenţie,» a spus expertul.

Berry consideră că este important că Moldova are acest Comitet pentru plângeri, regulamentul căruia i-a permis să întreprindă această vizită la Penitenciar.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.