Renato Usatîi are interdiciţie de intrare în Ucraina

Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, primarul municipiului Bălți, Renato Usatîi, are interdicție de intrare în Ucraina. Aceasta după ce numele lui a fost inclus de Centrul de analiză şi cercetare “Mirotvoreţ” în lista neagră a persoanelor indezirabile pentru că a ignorat cerința Kievului oficial și a mers în peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

În nota ce îl vizează pe liderul formațiunii „Partidul Nostru” este indicat că acesta a încălcat conștient frontiera de stat a Ucrainei, când a mers în Crimeea, unde a ajuns printr-un punct de control a cărui activitate a fost suspendată.

De asemenea, se spune că Renato Usatîi are legături cu regimul de ocupație din peninsulă.

Portalul „Mirotvoreț” a fost fondat în 2014, la inițiativa deputatului Radei Ucrainene Anton Gherașenkov. Inițial, un grup de voluntari au cules informația despre 7500 teroriști, separatiști și complicii lor, iar în ianuarie 2015, numărul acestora a crescut până la nouă mii de persoane.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.