Reformele in sistemul sanatatii continua

Aneta VOITUN // Proiectul Reforma in Sanatatea Publica, finantat de Uniunea Europeana, a fost lansat in republica noastra in luna mai curent. Obiectivele de baza a acestui proiect e de a contribui in comun cu Guvernul Moldovei la dezvoltarea durabila a unui sistem de sanatate eficient. Pentru implementarea proiectului la nivel national au fost selectate doua regiuni-pilot – raionul Orhei si sectorul centru din mun. Chisinau.

La conferinta de presa din 24 august Oxana Abovskaya, director de proiect, a specificat ca la concurs au fost invitati sa participe 10 raioane si 5 reprezentanti ai Asociatiilor Medico-Teritoriale (AMT) din capitala. in urma evaluarii au fost vizitate trei raioane – Cimislia, Causeni si Orhei, precum si 3 AMT – Botanica, Riscani si Centru. Discutiile purtate au determinat decizia finala a Comisiei de Evaluare. Regiunile-pilot selectate au fost coordonate suplimentar cu Ministerul Sanatatii si Protectiei Sociale.

Proiectul nominalizat va functiona pina in octombrie 2007 si va utiliza experienta acumulata pentru a ameliora modelul actual existent de prestare a serviciilor medicale prin elaborarea unui soft, precum si prin crearea unei cartele electronice a pacientului. De asemenea, vor fi instruiti conducatorii institutiilor medicale, managerii privind utilizarea mijloacelor financiare disponibile, colectarea veniturilor suplimentare etc.. O atentie deosebita se va acorda sporirii gradului de constientizare a populatiei vizind reformele din sistemul de sanatate si drepturile pacientului.

Asistenta tehnica va fi orientata spre elaborarea modelelor de imbunatatire a activitatii sistemului informational la nivel central, regional, precum si la nivel de institutii medicale, ceea ce va sprijini eforturile depuse de lucratorii medicali. Deoarece calitatea in domeniul respectiv lasa mult de dorit, expertii internationali si locali vor elabora propuneri concrete in acest sens, iar experienta acumulata va fi transmisa institutiilor de profil din republica.

Activitatea in regiunile-pilot include si evaluarea infrastructurii existente, dar si a cunostintelor personalului. Totodata, se va efectua un studiu pentru determinarea gradului de satisfactie a pacientilor fata de serviciile medicale prestate.

Potrivit Oxanei Abovskaya, Proiectul Reforma Sanatatii Publice este implementat cu suportul EPOS Health Consultants (Germania), GVG (Germania) si HMTC (Ungaria), EPOS fiind liderul consortiului. Pentru realizarea proiectului se vor aloca 800 mii euro, ceea ce va contribui la finantarea echitabila a sectorului sanatatii in regiunile-pilot. Activitatile din cadrul proiectului vor asigura continuitatea reformelor din sistemul respectiv si, totodata, vor imbunatati sanatatea populatiei, respectind principiile solidaritatii si echitatii. // Moldova Suverana

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.