De Luminiţa Gusina
Mâncarea urmează să fie din ce în ce mai scumpă, acest lucru este menţionat într-un Raport ONU, care indică creşterea preţurilor la produsele agricole până la 40%, la nivel mondial, în următorii 10 ani. Aceste scumpiri sunt precedate de ridicarea preţurilor la combustibil. Altă cauză o constituie cereria semnificativă din partea ţărilor emegrente, la care creşterea populaţiei este practic de două ori mai mare în comparaţie cu ţările dezvoltate.
Potrivit raportului „Perspectivele agriculturii pe perioada 2010 – 2019”, elaborat de Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică în colaborare cu Organizaţia ONU pentru agricultură, va creşte preţul cerialelor şi produselor lactate. La uleiurile vegetale se vor înregistra scumpiri mai mult de 40%. Excepţie face doar carnea de porc, care se presupune că va rămâne la preţul actual.
De menţionat că, la 22 iunie curent, premierul Vlad Filat a avut o întâlnire cu un grup de fermieri, în cadrul căreia s-a pus în discuţie compensarea cheltuielilor suportate de agricultori la folosirea fertilizanţilor şi a chimicalelor, revederea unor prevederi ale Regulamentului ce ţine de finanţarea producătorilor agricoli pentru anul 2010, comercializarea produselor agriole, etc.