R.Moldova a semnat conventia ONU privind drepturile invalizilor

R.Moldova se numara printre primele tari care au aderat la Conventia ONU cu privire la drepturile invalizilor. Dupa ceremonia oficiala de deschidere a documentului pentru semnare, care a avut loc la New York, pe 30 martie, Alexei Tulbure, reprezentantul permanent al republicii la ONU, a semnat conventia in numele tarii.

Potrivit Agentiei INFOTAG, initiativa semnarii Conventiei fusese lansata, pe 28 martie, de catre Presedintele Vladimir Voronin, care a mentionat ca astfel Moldova accepta principiile internationale de promovare si aparare a drepturilor persoanelor cu handicap. Conventia a fost aprobata de catre Adunarea General ONU, pe 13 decembrie 2006, si este primul document international amplu, care apara drepturile incalizilor. In special, el prevede ca invalizii se bucura de aceleasi drepturi si libertati fundamentale, ca si alti membri ai societatii – egalitate si nediscriminare, transport, informatie, egalitate in fata legii, invatamint, sanatate, munca, protectie sociala, participarea la viata politica, sociala, culturala.

Dupa semnarea documentului, Moldova va trebui sa-si ajusteze legislatia nationala in domeniu la standardele internationale, pentru a asigura persoanelor cu handicap posibilitatea integrarii in societate si beneficierii de drepturile si libertatile fundamentale ale omului. // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare