Proiect inedit! Pompierii moldoveni se vor antrena într-un labirint cu fum// VIDEO

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI a dat în exploatare un labirint pentru testarea și pregătirea pompierilor în condiții similare situațiilor excepționale.  Camera cu fum sub forma unui labirint va pune la încercare capacitățile pompierilor, dar și rezistența acestora în circumstanțele unui incendiu.

Astfel, salvatorii vor intra în container pentru a trece pragul psihologic de aflare în codiții de vizibilitate redusă. Mai mult, angajații serviciului vor merge prin spații închise și vor avea de depășit obstacole, iar instructorii vor monitoriza activitatea acestora de la  pupitru computerizat.

Labirintul a fost construit în baza unui proiect moldo – italian și are drept scop ridicarea performanțelor și a nivelului de pregătire a echipelor de intervenției  în situații de risc.

Containerul se afla la centrul republican de instruire, unde peste 1000 de pompieri vor reuși pe parcursul unui an să-și testeze rezistența.

pompieri

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale pregătește permanent efectivul de trupă pentru ca aceștia să poată interveni operativ în cele mai dificile situații excepționale.

[youtube id=”LM8HM622M3k” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare