Producerea si comercializarea apelor minerale in RM va fi supravegheata centralizat

Moldova.ORG — Primul-ministru a solicitat organelor de resort elaborarea pana la 25 aprilie a proiectelor actelor normative de stabilire a cerintelor fata de producerea, comercializarea si imbutelierea apelor minerale naturale, apelor potabile si a bauturilor nealcoolice, informeaza serviciul de presa al Executivului cu trimitere la sedinta de lucru de ieri cu factori de decizie, prezidate de Prim-ministrul Vasile Tarlev privind situatia privind producerea si comercializarea apei minerale.

Potrivit sursei citate, Constantin Mihalescu, ministrul ecologiei si resurselor naturale a informat ca actualmente in tara sunt inregistrate 22 denumiri de ape minerale naturale (din care se imbuteliaza 12 denumiri de ape) si 21 denumiri de ape minerale curative de masa. La moment, din 66 intreprinderi care se ocupa cu imbutelierea apelor minerale naturale, apelor potabile si a bauturilor nealcoolice, doar 5 corespund cerintelor si standardelor europene.

Vasile Tarlev a mentionat ca activitatea privind importul, producerea si circulatia pe piata interna a apelor minerale naturale si potabile imbuteliate, bauturilor nealcoolice necesitata a fi supusa unui sistem eficient de supraveghere, inclusiv in scopul perfectionarii mecanismului de control al calitatii si inofensivitatii apelor. De asemenea o atentia sporita va fi acordata redresarii situatiei in domeniul circulatiei acestor categorii de produse, reducerii nivelului de falsificare a lor.

Potrivit Premierului, actiunile ce urmeaza a fi intreprinse de organele administratiei publice centrale trebuie sa asigure calitatea apelor minerale naturale si potabile imbuteliate, a bauturilor nealcoolice la nivelul standardelor europene.

Ministerul Economiei si Comertului a primit indicatia sa efectueze o analiza a situatiei privind importul apelor minerale naturale si celor potabile si sa formuleze propuneri de protejare a drepturilor consumatorului autohton. De asemenea, Premierul a cerut Ministerului Economiei si Comertului propuneri fata de structura pretului de comercializare pentru fiecare tip de apa, precum si de legalizare a activitatilor economice in domeniul dat.

Ministerul Dezvoltarii Informationale in comun cu Ministerul Sanatatii va initia crearea si implementarea Registrului de stat al apelor potabile si al bauturilor nealcoolice imbuteliate dupa exemplul mecanismului deja existent la productia alcoolica si cea farmaceutica.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare