Un grup de ţărani din diferite localităţi ale Republicii Moldova au protestat, joi, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de preţul cu care întreprinderile producătoare achiziţionează laptele.
Ei au ameninţat că vor vărsa laptele în centrul Chişinăului în cazul în care Executivul nu va întreprinde nimic pentru a majora preţul de cumpărare a laptelui.
Unul dintre protestatari, Ecaterina Rotaru, din satul Loghineşti, raionul Hânceşti, a declarat că ţăranii vând laptele la un preţ de cel mult 1,75 lei (1,1 euro), ceea ce este prea puţin şi nici măcar nu acoperă cheltuielile pe care le au pentru întreţinerea vacilor. „În prezent, preţul unui litru de lapte achiziţionat de la ţărani este de 1,5 – 1,75 lei, pe când o sticlă cu apă minerală de jumătate de litru este de două-trei ori mai scumpă. Dacă vindem zece litri de lapte, obţinem 17 lei. Cine mai poate trăi cu asemenea bani în ziua de azi?”, s-a întrebat Ecaterina Rotaru..
Unul din liderii grupului, Stanislav Ivaniţa susţine că această acţiune de protest reprezintă interesele a peste 100 de mii de ţărani care întreţin vaci şi vând lapte la un preţ de nimic. Potrivit lui, preţul real al laptelui este de 2,5-3,5 lei.
Tot joi, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare anunţa într-un comunicat de presă că preţurile laptelui colectat şi măsurile de atenuare a situaţiei din complexul producere – procesare a laptelui au fost discutate cu o zi înainte în cadrul ministerului, cu participarea producătorilor. „Conducerea Ministerului a asigurat că absolut toate sugestiile şi aspectele constructive expuse pe parcursul întrunirii vor fi formulate şi prezentate Guvernului spre examinare”, se menţionează în comunicatul Ministerului Agriculturii.