Procuratura şi SIS într-o operaţiune comună la Soroca. Au fost ridicate 1,5 kg de mercur alb şi muniţii

Procuratura raionului Soroca în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate au reţinut un locuitor al raionului Soroca, în vârstă de 27 de ani, bănuit de comercializarea şi păstrarea ilegală a muniţiilor, precum şi încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor toxice.

Astfel, la domiciliul persoanei indicate a fost depistat şi ridicat un container cu 1,5 kg de mercur alb, iar pe o altă adresă, indicată de bănuit au fost găsite 16 cartuşe de calibru 5,45, 38 cartuşe de calibru 7,62, un cartuş neidentificat şi un fragment de cartuş.

Potrivit materialelor urmăririi penale, bănuitul intenţiona să comercializeze mercurul şi muniţiile, despre care, procurorii şi ofiţerii SIS au date că ar fi fost aduse din regiunea transnistreană.

De asemenea, s-a mai stabilit că în comiterea acestor infracţiuni au fost implicate persoane ce deţin funcţii publice în cadrul instituţiilor de stat şi unele organe de drept.

În prezent, procurorii şi ofiţerii SIS întreprind măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală în vederea stabilirii provenienţei obiectelor depistate, implicarea altor persoane în schema infracţională, precum şi alte circumstanţe relevante urmăririi penale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.