Connect with us
"
"

Sport

Prima victorie pentru Radu Albot la ATP Masters 1000 Italian Open

Publicat

pe

PE SCURT

Radu Albot s-a calificat astăzi, 14 mai, în runda a doua a turneului din seria ATP Masters 1000 din Italia, anunță Federația Națională de Tenis a Moldovei (FNTM). Radu și-a învins primul adversar, francezul Benoit Paire, locul 46 în clasamentul mondial, în două seturi cu scorul 6:3 – 6:2.

PE LUNG

În runda a doua la simplu, jucătorul moldovean îl va întâlni pe Fabio Fognini (Italia, locul 12 ATP). Sportivii s-au întâlnit până acum de două ori, la China Open și Indian Wells Masters, Radu înregistrând o victorie. Meciul este programat pentru mâine, 15 mai.

La dublu, Radu Albot în pereche cu Nikoloz Basilashvili s-au oprit în prima rundă, după ce au fost învinși de duetul Henri Kontinen (Finlanda) și John Peers (Australia) cu scorul 5:7 – 3:6.

Radu Albot a intrat în lumea tenisului în urmă cu 20 de ani. Sportul, pe care-l practică de mai bine de două decenii, l-a învățat multe lucruri. A aflat ce înseamnă să fii independent la 14 ani, când a plecat pentru prima dată singur într-un turneu. A învățat să se descurce singur când nu are pe nimeni apropiat alături. „Mereu să fii printre străini și să poți să găsești limbă comună cu ei sau să petreci timpul OK tot nu este atât de ușor. Datorită acestui sport, le-am învățat pe toate”. Iar un bonus mare la aceste lecții, a fost faptul că a călătorit foarte mult, iar acum se poate lăuda cu prieteni în aproape fiecare părticică a lumii. A reprezentat Moldova din copilărie. La toate turneele internaționale a jucat pentru Moldova. Totuși, spune că tenismenii nu au parte de susținere din partea statului. „Să începem cu Federația, care niciodată nu a investit în sportivul număru 1 din țară. Chiar au rămas cu datorie foarte mare față de mine și față de ceilalți membri ai echipei lotului național. Nu doar la bărbați, dar și la femei, presupun. Doar probleme, nimic ajutor. Și datorii. Nu este foarte plăcut să rămâi în așa situație cu Federația care ar trebui să te ajute.”

Mai multe detalii despre viața și gândurile tenismenului nr 1 din Moldova, aflați în reportajul realizat de Moldova.org.

Jurnalistă și omul cu frumosul, cărțile și dulciurile. Toate animalele sunt prietenii ei. Scrie ușor despre subiecte grele și face fotografii pe care o să le vindem cu mulți bani cândva.

Lifestyle

Radu Albot obține o nouă victorie

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Tenismenul Radu Albot s-a calificat ieri seara, 30 august, în runda a doua în proba de dublu a ultimului Grand Slam al anului „US Open 2019”.

În prima rundă, Radu în pereche cu tunisianul Malek Jaziri a învins perechea americană Nicholas Monroe și Tennys Sandgren cu scorul 7:5 / 3:6 / 6:3.

PE SCURT

Următorii adversari ai duetului este perechea franceză Jeremy Chardy și Fabrice Martin. Partida este programată pentru ora 20:00, anunță Federația Națională de Tenis din Moldova.

În proba de simplu, sportivul moldovean s-a oprit în prima rundă, după ce a fost învins de Alexander Zverev într-un meci de cinci seturi de peste 3 ore.

Radu Albot a intrat în lumea tenisului în urmă cu 20 de ani. Sportul, pe care-l practică de mai bine de două decenii, l-a învățat multe lucruri. A aflat ce înseamnă să fii independent la 14 ani, când a plecat pentru prima dată singur într-un turneu.

A învățat să se descurce singur când nu are pe nimeni apropiat alături. „Mereu să fii printre străini și să poți să găsești limbă comună cu ei sau să petreci timpul OK tot nu este atât de ușor. Datorită acestui sport, le-am învățat pe toate”. Iar un bonus mare la aceste lecții, a fost faptul că a călătorit foarte mult, iar acum se poate lăuda cu prieteni în aproape fiecare părticică a lumii.

A reprezentat Moldova din copilărie. La toate turneele internaționale a jucat pentru Moldova. Totuși, spune că tenismenii nu au parte de susținere din partea statului. „Să începem cu Federația, care niciodată nu a investit în sportivul număru 1 din țară. Chiar au rămas cu datorie foarte mare față de mine și față de ceilalți membri ai echipei lotului național. Nu doar la bărbați, dar și la femei, presupun. Doar probleme, nimic ajutor. Și datorii. Nu este foarte plăcut să rămâi în așa situație cu Federația care ar trebui să te ajute.”

Mai multe detalii despre viața și gândurile tenismenului nr 1 din Moldova, aflați în reportajul realizat de Moldova.org.

Citește mai departe

Sport

Câți bani va încasa Simona Halep după triumful de la Wimbledon

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Pentru trimful de la Wimbledon Simona Halep a primit un cec în valoare de 2,9 milioane de dolari de la oraganizatorii turneului, cel mai mare premiu în bani pe care l-a încasat până acum.

Totodată, cea mai bună jucătoare de tenis a României va încasa un milion de dolari de la Nike după adjudecarea celui de-al doilea turneu de Mare Şlem din carieră, potrivit Prosport.ro.

PE LUNG

Simona Halep a învins-o pe Serena Williams în finala de la Wimbledon. Românca a învins-o pe Serena în două seturi: 6-2, 6-2. Halep devine prima româncă învingătoare la simplu, la Wimbledon,

Simona Halep a ajuns de-a lungul carierei la premii în valoare totală de 33.228.806 de dolari şi se află pe locul 5 în topul all time al tenisului feminin.

Lider în ierarhia feminină este Serena Williams cu 90.382.096 de dolari.

Doar Maria Sharapova şi Caroline Wozniacki o mai depăşesc pe Halep, care s-a apropiat însă foarte mult de daneză.

În spatele româncei se află Petra Kvitova, Victoria Azarenka, Angelique Kerber, Agnieszka Radwanska şi Martina Hingis.

Citește mai departe

Sport

Simona Halep va fi decorată cu cea mai înaltă distincție a statului român „Steaua României”

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Preşedintele Klaus Iohannis îi va acorda distincţia Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român, Simonei Halep.

Administraţia prezidenţială de la București a anunţat într-un comunicat că Simona Halep va primi cea mai înaltă distincţie din stat, „ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate”.

PE LUNG

„Prin dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât și în afara sa, Simona Halep a promovat numele țării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generație, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaș câștig pentru sportul românesc”, se  arată în comunicatul preşedintelui României.

Tot astăzi, potrivit basilica.ro, Patriarhia Română a anunțat că va acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală”. „Românca Simona Halep a devenit de mai multă vreme un simbol al performanţei sportive pe plan internaţional, fapt care a culminat cu obținerea trofeului Wimbledon 2019, cel mai vechi şi mai prestigios turneu de tenis dintre cele 4 turnee de Mare Şlem”, se arată în mesajul Patrirhiei române.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, 6-2, 6-2, pe Serena Williams, după numai 55 de minute de joc.

După acest succes, Halep a intrat în rândul membrilor de onoare al All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Lifestyle19 ore în urmă

Partea plină a paharului. Lucrurile bune pe care ni le-a adus pandemia

PE SCURT Înainte de pandemie, cu o zi înainte ca echipa Moldova.org să înceapă munca de acasă, din autoizolare am...

Politică2 zile în urmă

Pe banii noștri: un deputat în căutarea identității și două partide care s-au lansat în gaming și aplicații mobile

La începutul acestei săptămâni Parlamentul părea că nu se putea trezi. Era luni dimineața, iar în acel moment, exista cam...

Social3 zile în urmă

Cine a fost Lia Manoliu – sportiva din Chișinău care a intrat în Cartea Recordurilor

Lia Manoliu a fost o atletă română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu...

Social3 zile în urmă

10 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: Starea de urgență se prelungește până pe 31 iulie

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Politică3 zile în urmă

Rezumat din Parlament: angajarea răspunderii și minus două ore de democrație

Pe ordinea de zi ședinței au fost puse inițial 42 de proiecte de legi. Printre acestea au fost și alte...

Social3 zile în urmă

Turist în Moldova: Duruitoarea Veche, Râșcani

Duruitoarea Veche este una din cele mai cunoscute destinații turistice din Republica Moldova. Totuși, ne-am gândit că s-ar putea să vrei...

Social4 zile în urmă

9 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 195 cazuri noi de infectare și zece decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Advertisement

Politică

Divertisment6 zile în urmă

Va interzice Putin curcubeul?

PE SCURT Pe 3 iulie, la o întâlnire dintre Vladimir Putin și membrii grupului de lucru pentru amendamentele la Constituție,...

PoliticăO săptămână în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie1 lună în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031