Moldova.ORG — Recent la Mateuţi, Rezina, a fost dat în exploatare un laborator de monitoring al calităţii aerului, informează Centrul Informational de Mediu al Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale (MERN).
Potrivit sursei citate, la ceremonia oficială au participat ministrul ecologiei şi resurselor naturale, Constantin Mihailescu, directorul uzinei „Lafarge”, Hubert Pillet, directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), Valeriu Cazac, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Contractul de dare în exploatare a laboratorului şi de luare în primire a obiectivului respectiv de către SHS a fost semnat de conducătorii instituţiilor interesate în informarea operativă şi veridică a populaţiei din zonă privind calitatea aerului.
Amplasamentul postului respectiv e legat de funcţionarea în zona adiacentă a trei obiective industriale specifice cu impact asupra mediului şi în primul rând al aerului atmosferic. E vorba de fabrica de ciment din Rezina „Lafarge”, dar şi de uzina metalurgică şi fabrica de ciment din Rîbniţa.
Laboratorul instalat la Mateuţi este primul de acest gen în R. Moldova. Staţia monitorizează simultan 16 parametri chimici ai calităţii aerului, prelucrează datele şi le remite în regim non-stop Serviciului Hidrometeorologic de Stat. În afară de analiza chimică a aerului laboratorul mai fixează direcţia curenţilor de aer atmosferic, viteza lor, temperatura, presiunea atmosferică şi umiditatea aerului.
Monitoringul instantaneu al calităţii aerului constituie o parte componentă a activităţii diurne a administraţiei fabricii „Lafarge”, care anual investeşte sume considerabile pentru ca activitatea întreprinderii să nu afecteze calitatea mediului, deviza ei fiind „Uzina curată este o uzină sigură”.