Anica Popa este prima femeie motociclistă și prima șoferă din satul Dubăsarii Vechi, Criuleni. Prin 1975 și-a cumpărat un Moskvici portocaliu. „Eu și amu dacă aș avea Moskvici nu l-aș da pe altă mașină. Era și tractor, și mașină, și căruță, și ce vrei. Puternică mașină, bună, trainică”, spune femeia de 73 de ani.
A început să simtă recent cu adevărat ce înseamnă bătrânețe: uită tot mai des și tot mai multe, iar când vede o rețetă de infuzii de plante la televizor o scrie repede, pentru că nu vrea să administreze prea multe pastile. O doare spatele, o dor picioarele și vede mai rău. Iar mașina a schimbat-o pe o motocicletă mică specială pentru bătrâni sau pentru persoanele cu dizabilități.
Își amintește că soțul ei a obținut permisul de conducere mai târziu și când se duceau la Chișinău, el se oprea la periferie și o ruga pe ea să conducă prin oraș. „El când ajungea în drept cu polițistul, se glușă mașina [n. red. a cala motorul]”, povestește amuzată bătrâna. Își amintește Chișinăul de atunci cu mai puțină aglomerație, cu străzi mai mari și cu mai puține gherete pe marginea drumului.
Tot ea era cea care se ducea să schimbe uleiul sau să repare mașina. „Toți ziceau că sunt ingineră”, deoarece nimeni nu putea crede că o femeie poate fi doar șoferă, nu neapărat având în spate niște cursuri profesionale. „Într-o zi, m-am dus la un magazin din mobilă din Chișinău. Atunci se obișnuia femeile să facă cumpărăturile, iar bărbații să aștepte afară lângă mașini. Când am ieșit din magazin, o roată era spartă. Eu îmi ridic roata, scot o zapască [n. red: roată de rezervă], o trântesc în pământ să văd dacă-i umflată ghine, o pun la loc, îi dau un picior. Toți bărbații se uitau holbați la mine”, povestește ea amuzată.
„Te naști așa. Și cu politica, și cu dragostea de tehnică. Altele au dragoste de mobilă prin casă, altele au dragoste de covoare. Foarte mult pot femeile!”, concluzionează Anica Popa.
