Prețul la chirie pentru instituțiile mass-media în incinta Casei Presei va fi micșorat

PE SCURT

Instituțiile media vor avea posibilitatea să închirieze spații la prețuri mai mici în incinta Casei Presei, dar și a altor clădiri administrate de Guvern. Un ordin în acest sens a fost semnat ieri de către Secretarul General al Guvernului, Andrei Spînu.

Acesta a menționat că au fost recepționate mai multe sesizări din partea presei, cu referire la prețurile exagerate pentru închirierea spațiilor.

PE LUNG

„În Casa Presei numai presă nu-i. Este tot ce vrei, în afară de presă. Noi am fost sesizați de către mai multe posturi mass-media. Rog ca acest ordin să fie executat, iar în termen de 30 de zile să fie revăzute toate contractele și noi în sfârșit să avem presă liberă fără a i se pune bețe în roate”, a precizat Secretarul General al Guvernului, în cadrul unei ședințe cu responsabilii de acest domeniu.

Andrei Spînu a precizat că până acum sursele de informare în masă închiriau spații potrivit coeficientului maxim de piață, în valoare de 1,5. Astfel, documentul emis prevede micșorarea cuantumului coeficientului de piață de la 1,5 în prezent la 1,0 pentru perfectarea contractelor de locațiune între sursele media și Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova.

Totodată, angajații Direcției respective urmează ca în termen de 30 de zile din data emiterii ordinului să modifice contractele încheiate anterior.

Foto: TV8

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.