De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Președenția Uniunii Europene, a fost preluată de curând de către Danemarca, anterior, poziția fiind ocupată de Polonia.
Danemarca ar trebui să se focuseze în timpul ce va urma pe principala problemă a Europei – criza din zona euro.
Danemarca este unul din statele membre ale Uniunii Europene, care și-a păstrat propria monedă – coroana, iată de ce experții în domeniu, sunt de părerea că statul va fi departe de problema zonei euro și de discuțiile recente care s-au purtat în acest sens.
Cu toate acestea, premierul danez, Helle Thorning-Schmitt, în felicitarea adresată poporului, de revelion, a stipulat că țara sa, va face tot posibilul ca statele europene să dețină din nou controlul asupra economia, și va opta pentru relansarea creșterii economice.
Șeful guvernului i-a rugat pe danezi să fie gata să înfrunte greutăți, deoarece înainte se așteaptă nu cel mai ușor an, în care deficitul bugetar ar pute crește.
Ceremonia solemnă de lansare a președenției daneze, va avea loc pe 11 ianuarie, la Copenhaga.
Următorul summit al șefilor Uniunii Europene, va fi organizat pe 30 ianuarie 2012. Despre organizarea evenimentului, a anunțat șeful reuniunii la nivel înalt, Herman van Rompuy. Potrivit oficialului, tema principală care urmează a fi abordtă în cadrul întrunirii, va fi piața forței de muncă.