Connect with us
"
"

Social

Premierul a solicitat modificarea de urgență a legii cu privire la deșeuri: În fiecare sat avem gunoiști neautorizate

Publicat

pe

Premierul a solicitat modificarea în regim de urgență a legii cu privire la deșeuri și elaborarea unei Foi de parcurs privind managementul deșeurilor.

Pavel Filip a accentuat că această problemă este una dintre cele mai stringente și oamenii așteaptă soluții pentru depășirea acesteia.

„Suntem cu toții trecuți prin campania electorală. Nu am avut nici o întâlnire cu oamenii, la care să nu fie abordată această problemă. În fiecare sat avem gunoiști neautorizate, oamenii se plâng că deșeurile sunt aruncate. Dar nici nu trebuie să mergem în sate, e destul să ne mișcăm pe drumurile din țară ca să vedem gunoiști pe marginea traseelor”, a spus Pavel Filip.

Premierul a subliniat că nu lipsa banilor este cea mai mare constrângere în rezolvarea acestei probleme, ci faptul că nu avem un Program Național de gestionare a deșeurilor solide.

„Am absoluta încredere că dacă de la bun început, de la independența acestui stat, exista un Program Național de gestionare a deșeurilor solide, astăzi, ca și în multe alte țări, noi nu mai vorbeam despre această problemă”, a menționat Pavel Filip.

Premierul a solicitat în regim de urgență să fie propuse modificări în legea cu privire la deșeuri. Totodată, urmează să fie elaborată și o Foaie de parcurs privind managementul deșeurilor solide, care va conține toate etapele pentru rezolvarea definitivă a acestei probleme.

Jurnalistă și știristă din fașă, convertită în om creativ din obligație. Are o memorie fără de preț și păstrează în ea detalii picante despre toți politicienii din Moldova, dar și membrii redacției.

Ecologie

Chișinău / Autoritățile vor să interzică bătutul covoarelor în curți. Ce interdicții mai sunt

Publicat

pe

PE LUNG

Bătutul covoarelor în spațiile aferente blocurilor de locuit, precum și în alte locuri publice din capitală, ar pute fi interzis. Autoritățile municipale au propus spre consultări publice Regulamentul privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău.

Mai mult, bătătoarele de covoare și sârmele de rufe ar putea fi evacuate. De asemenea, vor să interzică amplasarea şi utilizarea grătarelor de picnic, spălarea rufelor şi a covoarelor, precum şi uscarea lor pe domeniul public şi privat al municipiului.

PE SCURT

Prin acest regulament, autoritățile municipale vor să interzică distrugerea zonelor verzi din cartiere, pentru amenajarea de grădini de legume şi zarzavaturi.

În cazul în care te-ai parcat pe o zonă verde, ai putea fi sancționat, întrucât distrugerea de zone verzi sau degradarea zonelor verzi prin rupere, călcare, tăiere va fi interzisă prin regulamentul menționat mai sus.

De asemenea, va fi interzisă „circulaţia cu patine cu rotile, biciclete, motociclete sau vehicule în parcuri şi în zonele verzi, semnalizate ca atare”.

Dacă ai o capră și ai lăsat-o să pască în centrul orașului, așa cum s-a întâmplat la mijlocul lunii februarie în Ialoveni, ai putea fi sancționat.

Enlarge

86603413_10219145957673022_8891116704025804800_n
Sursa foto: Facebook/ Veaceslav Aftene / Ialoveni - orașul soarelui

Pentru că… va fi interzis păşunatul în parcuri, zone verzi şi în alte locuri unde nu este permisă creşterea animalelor.

Este interzisă tăierea ori scoaterea din rădăcini, fără autorizație a arborilor, puieţilor de arbori sau arbuștilor. Dacă va mai avea loc vreo „urgie albă”, așa cum s-a întâmplat la sfârșitul lunii aprilie 2017, doborând copacii, să știți că va fi interzis să-ți iei niște copaci rupți acasă. „Este interzisă însuşirea de arbori doborâţi de fenomene naturale, sau de arbori, puieţi ori lăstari care au fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini, fără drept, de alte persoane”.

Enlarge

foto-protv
Sursa foto: ProTV

Este interzisă spălarea autovehiculelor pe străzi, în râuri sau pe malurile acestora şi în alte locuri ce aparţin domeniului public sau privat al municipiului Chişinău fără a deţine autorizaţiile legale necesare desfăşurării acestei activităţi.

De asemenea, nu vei putea să-ți lași punga de gunoi pe lângă tomberoanele de gunoi, pentru că va fi interzisă depozitarea pe suprafaţa platformei de colectare a oricărui deşeu, indiferent de tipul sau proveniența sa.

De asemenea, autoritățile vor interzice să arunci bilețelul de la troleibuz oriunde în altă parte, în afară de coșul de gunoi. Adică, va fi interzisă aruncarea pe domeniul public sau privat al municipiului Chişinău hârtiile, resturile mărunte de ambalaje care se produc cu ocazia utilizării mijloacelor de transport şi a activităţii desfăşurate pe străzile localităţii.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultărilor publice pot fi expediate până pe data de 2 martie, pe adresa Direcției generale locativ-comunale, la numărul de telefon (022) 22-32-64 sau pe e-mail [email protected]

Sursa foto principală: 999.md

Citește mai departe

Social

„Autosalubritate” învață de la letoni să sorteze corect deșeurile

Publicat

pe

De către

Modelul de management al deșeurilor din orașul Riga ar putea servi drept exemplu pentru dezvoltarea domeniului de profil din municipiul Chișinău. În acest scop, conducătorii Î.M. Regia „Autosalubritate” au făcut o vizită delucru și schimb de experiență în capitala letonă, în perioada 20 – 24 ianuarie.

În cadrul vizitei, reprezentanții întreprinderii municipale Regia „Autosalubritate”, s-au interesat despre procesul de salubrizare al orașului, sortarea deșeurilor și depozitarea acestora la poligon. De asemenea, au fost studiate și procesele ce vizează serviciul de ecarisaj, precum și întreținerea WC-lor publice din orașul Riga. Specialiștii de la Chișinău au vizitat cel mai mare poligon de gestionare a deșeurilor din Europa,  întreprinderea ”Getlini Eko”, care deține un complex energetic multifuncțional și o seră legumicolă ecologică. Operatorul de salubrizare leton dispune și de o secție de monitorizare și evidență a deșeurilor recepționate, laborator pentru analizarea componentelor chimice a levigatului, inclusiv radioactivitatea deșeurilor depozitate.

Pe agenda de lucru a șefilor de la Regia „Autosalubritate”, s-a înscris și vizitarea Uzinei de sortare a deșeurilor din Riga, entitate economică, care activează în bază de parteneriat public – privat. Procesul operațional al întreprinderii constă în sortarea metalelor, a hârtiei, sticlei și buteliilor din plastic.

Reprezentanții întreprinderii municipale „Getlini Eko” vor veni la Chișinău în luna februarie, pentru a oferi suport în reformarea serviciului de colectare a deșeurilor din capitală

Citește mai departe

Social

Comercianții ar putea fi obligați să gestioneze deșeurile provenite din activitatea de comerț

Publicat

pe

De către

Consiliile locale ar putea avea dreptul să stabilească interdicţii şi cerinţe privind salubrizarea și gestionarea deşeurilor de către unitățile de comerț, care își desfășoară activitatea pe teritoriul autorităţii administraţiei publice locale.

Comisia economie, buget și finanțe a examinat, astăzi, completări ale Legii cu privire la comerțul interior.

Inițiativa aparține deputatului Adrian Lebedinschi și prevede expres obligativitatea comercianţilor pentru gestionarea deşeurilor provenite din activitatea de comerţ, în cazul stabilirii de către consiliul local a unor cerinţe în Regulamentul de desfăşurare a activităţilor de comerţ în localitatea respectivă.

Totodată, comercianții sunt obligaţi să asigure colectarea, depozitarea şi transportarea deşeurilor rezultate din activitatea de comerţ în conformitate cu legislaţia privind gestionarea deşeurilor.

Colectarea şi transportarea deşeurilor se va efectua de către comerciant în cazul în care acesta deţine autorizaţie privind gestionarea deşeurilor şi/sau de către persoanele juridice care deţin autorizaţie privind gestionarea deşeurilor şi care au încheiat contract cu comerciantul.

Proiectul urmează a fi examinat și votat în plenul Parlamentului.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Politică17 ore în urmă

Pe banii noștri: un deputat în căutarea identității și două partide care s-au lansat în gaming și aplicații mobile

La începutul acestei săptămâni Parlamentul părea că nu se putea trezi. Era luni dimineața, iar în acel moment, exista cam...

Social23 de ore în urmă

Cine a fost Lia Manoliu – sportiva din Chișinău care a intrat în Cartea Recordurilor

Lia Manoliu a fost o atletă română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu...

SocialO zi în urmă

10 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: Starea de urgență se prelungește până pe 31 iulie

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Politică2 zile în urmă

Rezumat din Parlament: angajarea răspunderii și minus două ore de democrație

Pe ordinea de zi ședinței au fost puse inițial 42 de proiecte de legi. Printre acestea au fost și alte...

Social2 zile în urmă

Turist în Moldova: Duruitoarea Veche, Râșcani

Duruitoarea Veche este una din cele mai cunoscute destinații turistice din Republica Moldova. Totuși, ne-am gândit că s-ar putea să vrei...

Social2 zile în urmă

9 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 195 cazuri noi de infectare și zece decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Economie3 zile în urmă

Cât costă să-ți reînnoiești încălțămintea

Sigur ai și tu măcar o pereche de încălțăminte preferată, pe care o porți cu plăcere, dar care ajunge într-o...

Advertisement

Politică

Divertisment4 zile în urmă

Va interzice Putin curcubeul?

PE SCURT Pe 3 iulie, la o întâlnire dintre Vladimir Putin și membrii grupului de lucru pentru amendamentele la Constituție,...

PoliticăO săptămână în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie1 lună în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031