Urcă scările complexului comercial, până ajunge pe un hol îngust, unde 20 de copii așteaptă cuminți. Este o nouă zi de antrenamente, în care Cristina Lozinschi a adus gimnastica în orașul Călărași.
Stadionul – loc de refugiu
Sportul a avut mereu un loc aparte în viața Cristinei. Cea mai mare parte a copilăriei a petrecut-o la stadion. „Părinții au plecat la muncă peste hotare, iar eu cu fratele mai mic am rămas cu bunica. Nu a fost ușor… Iar când simțeam că am nevoie să stau cu mine, alergam la stadion. Era locul meu de refugiu, relaxare, dar și unde-mi descopeream treptat pasiunea”, povestește tânăra. Îi plăcea să se întreacă cu cei mai puternici. Participa la toate competițiile în oraș, iar după obținerea locurilor de frunte se înscria într-o nouă cursă.
După absolvirea facultății, Cristina și soțul ei, au primit din partea statului „sprijin financiar pentru tinerii specialiști”. Bani pe care i-au investit în amenajarea și deschiderea unui club de fitness și gimnastică. „După nașterea primului copil duceam dorul antrenamentelor de fitness la care mergeam zilnic. Atunci m-am gândit: de ce să nu combin utilul cu plăcutul? Am deschis clubul, am creat clase de fitness, dar și de gimnastică. Am început să fac gimnastică cu 2-3 copii, iar acum am ajuns la peste 100”, spune cu entuziasm tânăra.
Se plimbă printre rândurile de copii care fac podețul. Îi ajută să-și mențină echilibrul, să își îndrepte spatele. „Când faci ceea ce îți place, nu mai spui că mergi la lucru, ci în locul care te face fericită… Gimnastica mereu a fost marele meu regret, pentru că mi-ar fi plăcut să-l practic, dar nu aveam unde în orașul Călărași. Singurele ore de gimnastică pe care le făceam era la educația fizică, dar și acolo erau prea puține”.
Campioană națională de armwrestling
Cristina Lozinschi încearcă să-și împartă ziua. Este profesoară de educație fizică la Liceul din Călărași. Face lecții de gimnastică la școală, iar apoi se grăbește spre club, unde copiii în uniforme deja o așteaptă. Iar serile, când apusul se întinde peste oraș, tânăra face antrenamentele de fitness. „Iar zilele le închei mergând la stadion cu întreaga familie. Este tradiția noastră care ne ajută să petrecem timpul împreună”, conchide ea.
De asemenea, Cristina Lozinschi este campioană națională la armwrestling, la categoria 60 de kilograme. „Am luat acest titlu patru ani consecutiv, până la fracturarea brațului stâng. A fost ca o zguduitură pentru mine, atât fizică, cât și psihologică. Am simțit că mă prăbușesc. E greu să cazi când începi să te ridici atât de repede spre campionatele mondiale”, recunoaște ea. Însă, asta nu a oprit-o. În timpul reabilitării a făcut studii pentru a deveni arbitră la armwrestling. Iar acum îi este greu să aleagă ce-i place mai mult: să participe la o competiție sau să arbitreze.
„Îmi plac ambele, dar simt că mai am multe de învățat…”, spune tânăra care în fiecare zi face tot mai mult spațiu sportului în inima ei, dar și a orașului Călărași.
Vezi aici videoul integral: