Postul vamal Tudora ar putea deveni punct comun de control

Postul vamal Tudora dispune de infrastructura necesară pentru efectuarea controlului comun. Astfel, persoanele și mărfurile ar putea fi supuse unui singur filtru de control, pe teritoriul țării noastre, și ar traversa mult mai repede frontiera cu Ucraina.

Propunerea a fost înaintată de către directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, care a mers ieri la posturile de la Tudora (RM) și Starokazacie (UKR) pentru a discuta cu omologii ucraineni posibilitățile de accelerare a circulației prin acest post.

În opinia șefului Vămii din Republica Moldova, aceasta ar constitui una dintre cele mai viabile soluții pentru problema cozilor care se creează frecvent la frontiera comună, îndeosebi în perioada sărbătorilor sau vacanțelor.

În cadrul vizitei au fost identificate spațiile unde ar putea fi găzduiți atât angajații autorităților vamale și de frontieră, cât și brokerii vamali din Ucraina. În scurt timp, autoritățile ambelor state vor înainta spre aprobare Protocoalele necesare pentru demararea controlului comun.

Conform Acordului interguvernamental între Republica Moldova și Ucraina, semnat 6 octombrie 2017, controlul comun poate fi aplicat la toate punctele de trecere de la frontiera comună.

Totuși, până la luarea unor decizii în acest sens, Vitalie Vrabie a menționat necesitatea folosirii la capacitate maximă a tuturor resurselor tehnice și umane disponibile, astfel încât cetățenii să beneficieze de un control operativ pe ambele părți ale frontierei.

Printre cele mai importante măsuri se numără suplinirea numărului de personal, utilizarea tuturor pistelor de control, indiferent de sensul de traversare și asigurarea funcționalității sistemelor informaționale din gestiune.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.