Pompierii au intervenit în 50 de situații în 24 ore

În ultimele 24 de ore, pe teritoriul țării au fost înregistrate 50 intervenții ale pompierilor și salvatorilor. Pe parcursul zilei au fost raportate două cazuri de incendiu, în Soroca și Ștefan Vodă.

Primul caz de incendiu s-a întîmplat pe strada Vasile Stroiescu din Soroca, unde focul a izbucnit într-o gospodărie particulară. La fața locului a intervenit o autospecială care a stabilit că focul a cuprins acoperișul unei case cu două nivele. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit, mistuit de foc fiind acoperișul locuinței și podul etajului doi.

Un alt incendiu a avut loc în apropierea satului Tudora, raionul Ștefan Vodă. Aici, focul a cuprins secțiunea motorului și cabina unui camion „Iveco Stralis”. Echipa de pompieri a salvat instalația frigorifică a autocamionului. Nimeni nu a avut de suferit. Salvatorii și pompierii au mai fost chemați la acțiuni de stingere a focarelor de vegetație uscată, deblocări de uși, situații în care nimeni nu a avut de suferit, dar și intervenții SMURD. Astfel, la lucrările de prevenire şi lichidare a consecințelor situațiilor excepționale în republică au fost antrenate forțele Serviciului Protecției Civile şi Situațiilor Excepționale în număr de 60 autospeciale şi 220 angajați.

Mai mult, ieri, 27 august, în Piața Marii Adunări Naționale au fost prezente să reacționeze la necesitate două echipaje de pompieri cu două autospeciale, spre siguranța populației. Serviciul Situații Excepționale roagă cetățenii să respecte în aceste zile caniculare normele antiincendiare pentru a evita izbucnirea incendiilor, dar și să țină cont de toate normele de securitate. În cazul unor situații de risc, cetățenii pot apela la numărul de telefon 901.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.