Polițiștii moldoveni în comun cu colegi din Polonia și Franța vor simula un atac terorist în timpul unui meci de fotbal

Polițiștii moldoveni în comun cu colegi din Polonia și Franța vor participa miercuri, 14 martie, la un exercițiu tactic ce prevede simularea unui atac terorist în timpul unui meci de fotbal. Evenimentul va avea loc pe teritoriul Stadionului „Zimbru” din Chișinău.

Scopul exercițiului este de a pregăti și a antrena în comun subdiviziunile subordonate Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Departamentul Trupelor de Carabinieri, pentru a asigura o bună aplicare a mijloacelor de intervenție și tacticilor de acțiune.

În cadrul exercițiului vor fi desfășurate situații cu implicarea forțele de ordine care vor efectua acțiuni de intervenție folosind echipament special real, fiind însoțite de împușcături și explozii.

Acțiunea este finanțată prin intermediul proiectului „Programului de Cooperare a Polițienească în cadrul Parteneriatul Estic”, susținut de către Uniunea Europeană.

IGP roagă cetățenii, care se vor afla în zona desfășurării exerciţiului, să păstreze calmul şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.