Polițiștii de frontieră au descins la domiciliile a trei bărbați din Slobozia Mare. Au fost ridicate arme și unelte pescărești, interzise prin lege

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD au descins astăzi în localitatea Slobozia Mare, raionul Cahul, la domiciliile a trei cetățeni moldoveni bănuiți de braconaj piscicol. De la aceștia au fost ridicate arme și mai multe unelte pescărești, care sunt interzise prin lege.

În urma perchezițiilor efectuate, angajații Poliției de Frontieră au stabilit că doi frați cu vârste de 38 și, respectiv 39 de ani, deţineau fără drept, în gospodăria lor, un pistol cu gaze și o armă pneumatică, precum și 300 de metri de plasă monofilament, două dispozitive electrice, cabluri, și alte ustensile predestinate pentru electrocutarea peștelui.

Din locuința celui de-al treilea suspect, un bărbat de 36 de ani, s-au ridicat alte două dispozitive care distrug resursele acvatice vii prin electrocutare.

Toate obiectele depistate au fost plasate în camera de păstrare a corpurilor delicte din cadrul Direcției, până la finalizarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Acțiunile s-au desfășurat în cadrul unei cauze penale, pornite acum o lună. Echipa comună formată din polițiștii de frontieră din Republica Moldova și România a depistat în flagrant persoane în timp ce pescuiau cu ustensile electrice în apele râului Prut.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.