Chişinău / Moldova.ORG/ — Principalul suspect în cazul omorului de pe strada Minceşti din capitală, când a fost împuşcată fiica Preşedintelui raionului Ocniţa, a fost reţinut de către organele de poliţie, acesta fiind chiar soţul victimei.
Soţul femeii, angajat al Ministerului Apărării, a fost reţinut în urmă cu două zile de către poliţie şi se află în arest timp de 30 de zile.
Potrivit Procurorului municipiului Chişinău, Ion Diacov, bărbatul îşi înşela soţia de mai mult timp şi astfel, acesta a dorit să pună capăt relaţiei lor, lăsând astfel, 2 copii orfani în vârstă de 7 şi 13 ani.
Amintim că la 18 august, fiica Preşedintelui raionului Ocniţa a fost îmuşcată cu o armă de vânătoare. Anterior se vehicula că a fost omor la comandă, mai mult, organele de poliţie făceau legătură cu maniacul de la Durleşti datorită armei cu care a fost produs omorul.
Femeia, în vârstă de 36 de ani, avea afaceri în domeniul alimentaţiei. La câteva ore după ce a fost depistat omorul, la faţa locului au venit şi părinţii femeiei. Tatăl acesteia a fost ales Preşedintele raionului Ocniţa de pe listele comuniştilor.