Podul peste râul Nistru în apropierea localităților Unguri și Bronița va fi deschis în regim de testare

Podul peste râul Nistru în apropierea localităților Unguri și Bronița de la frontiera moldo-ucraineană va fi deschis, în regim de testare, pentru traficul internațional, începând de miercuri, 28 noiembrie. Astfel, va fi admisă circulația mijloacelor de transport pentru pasageri și mărfuri, cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone.

Deschiderea circulației vehiculelor prin postul vamal „Unguri” va permite dispersarea fluxurilor sporite din vama „Otaci”, aflată la circa 8 km distanță.

Actualmente, circulația prin postul vamal „Otaci” este îngreunată și de lucrările de reabilitare desfășurate pe teritoriul postului vamal „Moghileov-Podolsk” din Ucraina. Lucrările au început în data de 2 noiembrie curent, fiind preconizate pentru o perioadă de două luni.

Asupra deschiderii circulației autoturismelor, în regim de testare, pe podul peste râul Nistru în apropierea localităților Unguri și Bronița, au convenit premierul Pavel Filip și omologul său ucrainean Volodymyr Groysman, în cadrul întrevederii care a avut loc pe 24 noiembrie curent, la Kiev.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.