„Petrofos” şi ”Crot”, reţinuţi la Comrat. Vindeau heroină la un preţ de 1 500 lei per gram

Doi indivizi cu vârstele de 32 ani şi respectiv 42 ani, domiciliaţi în oraşul Comrat, anterior judecaţi, alias “Petrofos” şi ”Crot”, au fost reţinuţi în momentul când comercializau heroină la un preţ de 1 500 lei pentru 1 g de heroină, unui poliţist sub acoperire.

Potrivit informaţiilor acumulate până în prezent, bănuiţii erau implicaţi în traficul de heroină prin contrabandă din Turcia, şi anume prin intermediu autobuzelor de rute internaţionale sau a microbuzelor de transportare a coletelor.

Ulterior, fiind desfăşurate percheziţii autorizate la domiciliile lor, poliţiştii au depistat cantităţi de heroină, pregătite în pliculeţe speciale pentru vânzări, bani marcaţi transmişi sub controlul ofiţerilor de investigaţii, cartuşe de diferit calibru păstrate ilegal, plante de mac şi tufe de cânepă, aparate confecţionate artizanal pentru consum de droguri precum şi nişte fiole cu lichid necunoscut.

Cei doi figuranţi au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi sunt cercetaţi penal pentru trafic de droguri în proporţii deosebit de mari. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.

Totodată poliţiştii întreprind măsuri speciale în continuare, pentru a identifica şi alţi complici ai bănuiţilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.