De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Dacă nu ai avut ocazia până acum să vezi cristale, te invit astăzi să faci o călătorie până în judeţul Bihor la o tainică peşteră unde cristalele cresc din tavan.
Peştera Farcu de pe teritoriul judeţului Bihor, România este cunoscută şi vizitată datorită abundenţei de cristale care se găsesc aici.
În momentul descoperirii sale, prin prisma bogăţiei speleotemelor, Peştera Farcu a fost considerată o adevărată bijuterie, remarcabilă fiind printre altele abundenţa şi mărimea cristalelor de calcit, respectiv existenţa unor stalactite-macaroană cu lungimi de până la 1,5-2 m.
Din nefericire cavitatea a fost aproape complet devastată de mineri, care chiar şi în zilele noastre mai oferă spre vânzare "suveniruri" din Peştera Farcu. Cu toate acestea se mai pot vedea şi astăzi cristale atârnând din tavanul peşterii.
Accesul în peşteră este unul foarte greoi, putându-se urca doar printr-o verticală de 35m, de fapt un puţ vechi de mină, ceea ce face ca accesul să fie mai dificil şi foarte periculos. O intrare naturală peştera nu are, fiind descoperită în timpul săpăturilor miniere.
Deşi accesul în peşteră este dificil, acest lucru nu opreşte turiştii să viziteze peştera, deoarece după intrarea anevoioasă, se deschide o privelişte de poveste în interiorul peşterii. Cristalele care atârnă de tavan, stalactitele lungi şi pereţii împânziţi cu diferite concrescenţe cristaline fac din peşteră un tărâm de basm. Lumina ce se reflectă din cristale ia conotaţii de diferite culori şi creează imagini de gheaţă, reci dar fascinante în acelaşi timp.
Din punct de vedere morfometric Peştera Farcu are o dezvoltare de 251 m şi o denivelare de 16 (-7,5;+8,5) m. Din totalul de galerii, 66 m sunt pasaje vertical.
Această peşteră este unică în felul ei în Europa, astfel se explică interesul mărit al vizitatorilor străini, ce sunt dornici să vadă cristalele la ele acasă şi să le vadă cum cresc şi se dezvoltă.
Celor ce sunt hotărâţi să facă o plimbare până la peştera Farcu care este la o depărtare de circa 700 km, li se pregăteşte senzaţii de neuitat, aşa că nu mai ezitaţi.