Peste o mie de militari din Republica Moldova, România şi SUA participă la exerciţiul „Scutul de Foc – 2019”

PE SCURT

Armata Naţională organizează, în perioada 16 – 20 septembrie 2019, la Centrul de Instruire al Armatei Naţionale, exerciţiul internaţional „Scutul de Foc- 2019”.

Antrenamentele, în care sunt implicaţi peste o mie de reprezentanţi ai structurilor de forţă din Republica Moldova şi militari din România şi Statele Unite ale Americii, au ca obiectiv pregătirea subunităţilor Armatei Naţionale şi creşterea interoperabilității militarilor din ţările participante.

PE LUNG

Potrivit Ministerului Apărării, la exerciţiu sunt antrenate circa 150 de unităţi de tehnică militară și sisteme de artilerie, tehnică de geniu, vehicule de teren, camioane şi aparate de zbor.

Ceremonia de deschidere a exerciţiului a avut loc astăzi, în prezenţa comandantului Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Gorgan.

Conform scenariului militarii vor executa trageri din rachete antitanc dirijate, aruncătoare de bombe, tunuri, tunuri antitanc, tunuri autopropulsate, tunuri-obuziere, tunuri fără recul antitanc, tunuri antiaeriene, aruncătoare de grenade automate.

Totodată, în cadrul exerciţiului „Scutul de Foc” este planificat şi antrenamentul rezerviştilor Forţelor Armate. Aceştea se vor familiariza cu activitatea, echipamentul şi tehnica din dotarea unităţilor militare.

„Scutul de Foc” se desfăşoară conform planului de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2019

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.