Percheziții în Chișinău și în sudul țării. Patru indivizi, încătușați// VIDEO

PE SCURT

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 35-40 ani, au fost reținute ieri, în urma unor percheziții făcute în Chișinău, municipiul Comrat și raionul Taraclia.

Potrivit PCCOCS, cei patru, membri ai unui grup criminal organizat, erau specializați în circulația ilegală a drogurilor, în proporții deosebit de mari. Ei își desfășurau activitatea infracțională preponderent în raioanele de sud ale țării.

PE LUNG

În cadrul perchezițiilor efectuate de procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în comun cu ofițerii de investigație al INI au fost depistate și ridicate droguri în proporții deosebit de mari de tip marihuana, pastile cu efect psihotrop, obiecte folosite de către membrii grupului criminal la prepararea și realizarea drogurilor, precum și telefoane mobile prin intermediul cărora făptuitorii comunicau.

În prezent, persoanele vizate au fost reținute pe un termen de 72 de ore, procurorii înaintând demersuri în instanța de judecată privind aplicarea măsurii preventive arestul preventiv, pe un termen de 30 de zile.

În cazul în care, suspecții vor fi găsiți vinovați pentru faptele săvârșite, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.